Categories: InvatamantSocial

Profesorii, in pericol sa dea inapoi tichetele cadou

Personalul didactic din Săcălaz şi Cărpiniş ar putea fi nevoit să restituie tichetele cadou, acordate de Crăciun. Curtea de Conturi a descoperit, la primăriile din cele două localităţi, mai multe nereguli.

Liderul sindical Virgil Popescu spune că minimum două primării din Timiş au probleme cu procedura de acordare a tichetelor cadou pentru personalul didactic şi nedidactic, înaintea sărbătorilor. „Lucrurile sunt destul de complicate. A fost o procedură întreagă, aceste tichete trebuiau acordate din venituri proprii, pe baza unei legi. Trebuia emisă o hotărâre de consiliu local, iar fondurile trebuiau trecute la un capitol bugetar special, numit ajutor social. Nu ştiu exact care au fost neregulile, ştiu doar cum ar fi trebuit procedat”, a declarat Popescu. Liderul de sindicat spune că situaţiile de la Săcălaz şi Cărpiniş ar putea să nu fie singulare, întrucât Curtea de Conturi controlează, în mod constant, primăriile din Timiş. „Există posibilitatea de a contesta ceea ce a găsit Curtea de Conturi, asta la nivelul primăriilor. O a doua etapă ar fi să se ajungă chiar în instanţă. Am mai avut o situaţie similară anul trecut şi am câştigat. Personalul din învăţământ este îngrijorat”, spune Virgil Popescu. Inspectorul general şcolar Marin Popescu e convins însă că profesorii nu vor fi nevoiţi să dea niciun ban înapoi. „Profesorii nu dau bani înapoi, problema este la nivelul primăriilor. E o chestiune la nivel legislativ, este o variantă din perspectiva sindicatelor. E o chestiune pe care Curtea de Conturi o face în permanenţă şi se va rezolva în instanţă”, a declarat Marin Popescu.

Share
Published by
Renate Simion
Tags: profesori

Recent Posts

Primarul Fritz prezintă victoriile municipalității în instanță, pe disputele ”imobiliare”

Am avut succes împotriva contestațiilor de pe strada Cezar, în lupta cu Pizzeria Poli, dar…

2 ore ago

Proiectul lărgirii la patru benzi a drumului județean spre Sânandrei a fost oficial demarat

Lucrările de lărgire la patru benzi a drumului care leagă Sânandreiul de DN 69, Timișoara…

3 ore ago

Cu moral bun înaintea unei dispute dificile pe teren propriu

CSC Dumbrăvița abordează jocul cu „studenții” din Copou cu un moral foarte bun, în urma…

5 ore ago

Aquatim lansează programul ”Apa contează! Educație verde pentru viitor”

Aquatim a pregătit la Muzeul Apei din Timișoara un program special pentru grupuri școlare, dedicat…

6 ore ago

Mai mulți medici vor primi apartamente în noul cartier ANL din Giroc

Mai mulți medici vor primi apartamente pentru a locui în noul cartier ANL de la…

7 ore ago

Au fost introduse restricții de circulație la trecerea peste calea ferată de la Cărpiniș

Circulația rutieră se va desfășura în perioada următoare cu dificultăți în zona trecerii peste calea…

7 ore ago