Categories: SocialUltima ora

Soferii timisoreni, indemnati la boicot

Protestele la pompele de benzină din Timişoara continuă. Şoferii din oraş au fost avertizaţi, prin e-mailuri, ca de luni să nu mai alimenteze la staţiile Petrom şi OMV.

„Apel către românii cărora le pasă. Merită să dovedim că suntem o forţă, dacă suntem uniţi”, aşa sună mesajul transmis către miile de şoferi din oraş. Iniţiatorii acestuia cer ca, de luni, nimeni să nu mai alimenteze la staţiile de benzină Petrom şi OMV. „Este singura soluţie de spargere a monopolului carburanţilor. Lovind într-unul singur, acesta va avea două soluţii: să intre în faliment sau să scadă preţul, declanşând, în acest fel, concurenţa pe piaţă. Mai mult, este singura şansă prin care putem cere şi obliga guvernul României şi Petrom să desecretizeze contractul de privatizare şi să aflăm care sunt trădătorii acestei ţări. În felul acesta se vor dezvălui şi comisioanele date şi nemernicii care le-au primit”, se mai arată în mail. Fiecare cetăţean care a primit mailul a fost rugat să-l retrimită la cel puţin zece prieteni, pentru a amplifica efectele.

Share
Published by
Georgeta P.
Tags: hotiomv

Recent Posts

Prinde „orbul”, scoate-i ochii

Guvernul Bolojan a revenit de la decizia de desființare a reducerilor de impozite aplicate persoanelor…

56 de minute ago

Fundația Alber – investiția în educație care schimbă viitorul unei generații

Există comunități care cresc prin infrastructură și există comunități care cresc prin oameni. Iar investiția…

O oră ago

Din 24 martie, la Şag se distribuie gratuit sacii galbeni pentru deșeurile reciclabile

În perioada 24-31 martie, compania RETIM va organiza în comuna Şag o acțiune de distribuire…

2 ore ago

Dumbrăvița este în grupa de play-out cu Reșița! Componența celor două grupe

Etapa cu numărul 21, ultima din sezonul regular, a ajuns la final și acum știm…

15 ore ago

Cu mult noroc! Fetele de la Poli au învins Miercurea Ciuc

Cu absențe importante în lot, „fetele în ghete” au plecat cu a doua șansă în…

17 ore ago

Dumbrăvița încheie sezonul regular cu o victorie! Se anunță o primăvară frumoasă la Pădurea Verde

Patru partide, trei victorii și o remiză, cu doar un gol primit. Asta a reușit…

18 ore ago