AC Recaş a coborât cu picioarele pe pământ. După ce, în cantonamentul din staţiunea bihoreană 1 Mai, au disputat două amicale pe teren sintetic, jucătorii lui Cosmin Petruescu au debutat în acest an într-un meci pe gazon natural.
Jocul, disputat pe arena Textila, a pus faţă în faţă pe AC Recaş şi Flacăra Făget. Scorul final a fost 2-2, într-o partidă în care cei doi antrenori au rulat toţi jucători avuţi la dispoziţie. Pavel şi Situwe au marcat pentru AC Recaş, în timp ce pentru Flacăra au înscris Boghian şi Raţiu, ambii atacanţi recent transferaţi de liderul Ligii a IV-a. Pentru noi a fost o reacomodare cu iarba, după ce iarna acesta am evoluat doar pe teren sintetic. Nu m-a interesat rezultatul în mod deosebit, ci să mă edific în ceea ce priveşte încropirea unui număr de 13-14 jucători, iar apoi să ajung la o decizie în ceea ce priveşte primul «11»”, ne-a declarat Cosmin Petruescu. În ceea ce priveşte posibilitatea de a achiziţiona noi jucători, Petruescu spune că este mulţumit de actualul lot, dar nu este exclus ca în această perioadă să mai apară unele surprize.
În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…
CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…
Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…
Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…
Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…
În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…