Infecţia micotică produsă de o ciupercă apare mai frecvent la unghiile de la picioare şi mai rar la cele de la mâini. Sunt afectate mai frecvent unghiile membrului inferior, deoarece acestea cresc mai încet, favorizând astfel dezvoltarea micozei.

Onicomicoza apare după contactul direct cu ciuperca, care începe să se dezvolte la nivelul unghiei şi al patului unghial, fiind favorizată de căldura şi umezeala locală. Cu toate acestea, prezenţa ciupercii la nivelul pielii nu conduce întotdeauna la apariţia onicomicozei. Este nevoie, de obicei, de o anumită suscceptibilitate pentru a dezvolta infecţia. Persoanele predispuse la a dezvolta astfel de infecţii trebuie să ştie că acestea sunt recidivante, indiferent de tratamentul utilizat şi, în special, dacă nu se iau măsuri profilactice. Nu se cunoaşte exact motivul pentru care unele persoane sunt mai suscceptibile în a dezvolta această boală.
Riscul de a dezvolta onicomicoză depinde de susceptibilitatea fiecărei persoane pentru infecţia fungică unghială. În special, persoanele cu diabet zaharat trebuie să aibă mare grijă, fiind sunt predispuse la dezvoltarea de infecţii în general, iar riscul de necroză este mare. De aceea, la apariţia oricărei leziuni cutanate trebuie anunţat medicul şi demarat un tratament cu antibiotic imediat, indiferent dacă disconfortul şi durerea sunt sau nu prezente.
Primele semne ale infecţiei sunt îngroşarea sau ruperea unghiei. Dacă nu este tratată din timp, infecţia se întinde către patul unghial. După un timp, infecţia poate cuprinde unghia în totalitate şi va determina căderea ei.
Ce este important de reţinut pentru a preveni această infecţie: nu trebuie să purtăm încălţăminte strâmtă, incomodă; nu trebuie să purtăm şosete din alte materiale în afară de bumbac; pe cât posibil, să nu folosim încalţăminte din înlocuitori, ci doar din piele, altfel picioarele noastre transpiră, umezela persistentă determinând apariţia bolii. În cazul în care vedeţi că unghia dumneavoastră se schimbă la culoare, nu mai pierdeti timpul şi prezentaţi-vă la medic.

Share
Published by
Lavinia Dirlea, medic Medicina generala
Tags: infectie

Recent Posts

Viceprimarii Timișoarei au explicat locuitorilor din Fabric cum se va face regenerarea zonei. Lucrările vor fi ”fazate”

Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…

60 de minute ago

CJ Timiș pregătește ridicarea unui prim adăpost pentru animale, la Grabaț. Nu se va recurge la eutanasiere, dar se va promova adopția/FOTO

Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…

2 ore ago

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații comerciale din clădiri istorice, cu chiriile de la 5 la 16 euro pe metru pătrat

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…

2 ore ago

UPT Campus Creativ organizează un dialog deschis între Nicu Ștefănuță, vicele Parlamentului European, și Florin Drăgan, rectorul Politehnicii

Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…

2 ore ago

Ce preferă românii la cumpărarea unei locuințe. 120.000 de euro, două camere și o zonă cât mai bună

Românii caută locuințe la un preț cât mai bun, iar pentru aceasta sunt dispuși să…

3 ore ago

Evenimentul „REAL LIFE” – pentru prevenirea consumului de droguri și a violenței în rândul tinerilor

Școala Gimnazială Boldur, în parteneriat cu Lions Club Tymes 1266 Timișoara, organizează în data de…

3 ore ago