Categories: CulturaUnde mergem

Celebra pianista japoneza, la festivalul de la Garana

Cea mai în vogă pianistă a momentului va cânta la ediţia din acest an a Festivalului de Jazz de la Gărâna. Festivalul organizat de Marius Giura se va desfăşura, în acest an, în perioada 21 – 24 iulie şi se anunţă cu adevărat special.

Printre invitaţii celebri, Marius Giura a reuşit să obţină deja confirmarea celebrei pianiste japoneze Hiromi Uehara. În vârstă de 32 de ani, aceasta este o compozitoare şi pianistă de jazz, devenită celebră datorită virtuozităţii sale, concertelor electrizante şi mixturii de genuri muzicale din compoziţiile sale (jazz, rock progresiv, muzică clasică şi muzică fusion). Hiromi şi-a început lecţiile de muzică clasică şi pian la vîrsta de cinci ani. Trei ani mai târziu a continuat cu muzica jazz, de care s-a apropiat datorită profesorului său de pian, Noriko Hakita. La 14 ani concerta cu Orchestra Filarmonică din Cehia, iar la 17 ani a început colaborarea cu muzicianul Chick Corea. După ce a realizat cîteva compoziţii pentru companii japoneze precum Nissan, se înscrie la Berklee College of Music din Boston, unde a colaborat cu Ahmad Jamal. În această perioadă, imediat după absolvirea studiilor, a semnat cu casa de discuri Telarc. Până la debutul său oficial, consemnat în 2003, Hiromi a concertat în întreaga lume participând la numeroase festivaluri de jazz.

Share
Published by
Alecsandra Stanici

Recent Posts

Marilen Pirtea analizează influența tehnologiei digitale asupra relațiilor sociale

Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…

21 de minute ago

Sâmbătă, „Lada cu Zestre” ajunge la Ghiroda

Sâmbăta aceasta, pe 28 martie, Ghiroda va fi gazda Festivalului - Concurs „Lada cu Zestre”,…

O oră ago

Războiul suveraniştilor, faza pe excremente, şi legătura cu… măgarul lui Buridan

De vreo săptămână, un război necruţător a început între cele două vidanje media, care au…

2 ore ago

AJF adună copiii Timișoarei în fața televizorului pentru meciul României cu Turcia

Prima acțiune a „noului AJF” are în centru copiii orașului. Astfel, joi, 26 martie, Sala…

2 ore ago

Horticultura amenajează parcul din fața Spitalului de Copii: “Un loc mic, dar cu un impact mare”

Angajaţii Horticultura au demarat lucrările pentru amenajarea micului parc din Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”.…

4 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 24 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 24.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

5 ore ago