Categories: Sănătate

Concurs anulat la Spitalul Judetean

Primul concurs pentru posturi din acest an, organizat de Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara în urmă cu aproape o săptămână, s-a anulat.

Șefii spitalului spun că vor organiza un nou concurs pe posturi abia după elaborarea, de către Ministerul Sănătății, a regulamentului privind desfășurarea concursurilor, în conformitate cu noua lege a salarizării. În prezent, Spitalul Județean are un deficit de aproape 700 de persoane, adică lucrează doar la 80% din capacitate, iar 15 februarie planificase un concurs pentru patru asistente medicale și trei infirmiere: două posturi de asistent și o infirmieră la UPU-SMURD, o asistentă și o infirmieră la blocul operator, o asistentă la chirurgie plastică și o infirmieră la chirurgie vasculară. Toate posturile sunt temporar vacante. Spitalul Județean a organizat ultimul concurs în octombrie anul trecut, după ce a primit aprobare de la Ministerul Sănătății. Spitalul resimte cel mai acut criza de personal la ATI, obstetrică-ginecologie, pediatrie și urologie.

Share
Published by
Artemia Simeria

Recent Posts

Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian

Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…

3 ore ago

Poli Timişoara continuă să conducă în clasamentul provizoriu play-off, chiar şi după două meciuri mai puţin reuşite

În pofida a două meciuri mai puţin reuşite, la Pecica şi acasă cu Unirea Alba…

3 ore ago

Se pregătește o nouă ediție la HackTM, una extinsă, desfășurată pe parcursul a șase zile

Asociația Banat IT anunță lansarea oficială a HackTM 2026, ediția din acest an a hackathonului…

3 ore ago

“Becali”, şeful AUR Deta, “puşcaşul” de la miezul nopţii. Pe banii făcuţi din contrabandă cu ţigări/Video

Şeful AUR din oraşul Deta este un anume Florea Gabriel Diamandescu, cunoscut de toată lumea…

3 ore ago

Angajatorii din Timiș, invitați la un seminar privind modificările legislative și facilitățile pentru ocuparea forței de muncă

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de…

4 ore ago

Un nou plen record la CLT. Trei proiecte au fost votate în 2,54 minute

Consiliul Local Timișoara tinde să fie cel mai eficient din țară. În doar 2,54 de…

5 ore ago