Categories: Sănătate

Medicii vor ca asigurarea de malpraxis sa fie platita de spitale

Reprezentanţii Camerei Federative a Medicilor le cer directorilor de spitale să plătească asigurarea obligatorie de răspundere civilă în termenii unei asigurări colective, valabilă pentru tot personalul angajat. Legislaţia permite acest lucru, practicat în majoritatea statelor europene.

În Europa nu există obligativitatea ca medicii salariaţi să se asigure. Cea care trebuie să se asigure este instituţia, aşa că şi în România trebuie să fie la fel, susţin reprezentanţii Camerei Federative a Medicilor. În prezent, medicii români pot profesa numai dacă au certificat de cotizant la Colegiu Medicilor, în baza asigurării de răspundere civilă. Medicii din statele membre UE, care lucrează ocazional sau temporar la noi, pot profesa însă dacă au asigurare colectivă, adică este asigurată instituţia care i-a angajat.
„Anual, un medic român plăteşte, obligat de statul român, unor terţi, între 125 şii 150 de euro. În ţară sunt circa 65.000 de medici, incluzându-i şi pe stomatologi. Altfel spus, anual, nişte terţi primesc aproape 10 milioane de euro. Suma asta se strânge de circa zece ani. La ea se adaugă obligaţia de taxă pentru a profesa, instituită de lege şi încasată de Colegiul Medicilor, de aprozimativ 85 de euro anual. În Marea Britanie, un medic plăteşte echivalentul a circa 100 de euro, la un venit lunar cuprins intre 5.000 si 25.000 de lire! Statul reţine, pentru că aşa a decis de unul singur, cel puţin şapte milioane de euro din banii achitaţi de medici”, spune Dan Pereţianu, vicepreşedintele Camerei Federative a Medicilor din România.
În Europa, statele obligă spitalele publice, private sau cabinetele medicale să fie asigurate. Nici o instituţie nu poate funcţiona dacă nu deţine această asigurare. Camera Federativă a Medicilor vine şi cu exemple: în Suedia şi Danemarca, asigurarea este plătită de landuri, printr-o companie publică agreată, în Franţa există o companie deţinută de spitale şi cabinetele medicale, în Olanda sunt două companiii deţinute de spitale şi medici, în Scoţia, spitalele sunt obligate să facă parte dintr-un consorţiu care acoperă aceste asigurări, în Irlanda plăteşte statul de la buget şi îi exonerează pe medici, în Austria s-a renunţat la aceste asigurări şi plăteşte spitalul, dacă este necesar, în Germania plăteşte spitalul, iar în Cipru şi Malta statul îi asigură din oficiu pe medicii care lucrează în instituţiile publice.

Share
Published by
Artemia Simeria

Recent Posts

Alfred Simonis respinge informațiile despre „palatul” său: „Nu este casa mea, ci o investiție imobiliară”

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilul din Moşniţa Nouă prezentat recent în…

7 ore ago

Liderul PSD Timiș nu știe ce va decide partidul pe tema continuării la guvernare: ”Dinamica politicii românești e una aparte”

Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…

7 ore ago

Contractul pentru proiectarea și execuția noului stadion al Timișoare merge înainte. Județul va contribui cu aproximativ 25 de milioane de euro

Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…

8 ore ago

COMUNICAT PRIVIND FINALIZAREA PROIECTULUI INTITULAT „DOTAREA UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN COMUNA GHIRODA, JUDEȚULTIMIȘ”

COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…

8 ore ago

Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian

Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…

11 ore ago