Categories: Sănătate

O sansa pentru copiii cu diabet zaharat, hemofilie si afectiuni neuromotorii

Fundația „Cristian Șerban” ajută 50 de copii cu boli cronice, care se pot interna timp de două săptămâni, perioadă în care beneficiază de ajutor emoțional.

Proiectul „Reabilitarea emoțională, psihică și îmbunătățirea integrării sociale a copiilor cu diabet zaharat, hemofilie și afecțiuni locomotorii” se desfășoară pe o perioadă de 11 luni, în cadrul Centrului Medical „Cristian Șerban” din Buziaș, și se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între 6 și 18 ani. Sunt incluși micuții care au probleme în acceptarea bolii, au trăiri negative și relații tensionate în familie, acceptă cu greu tratamentul, au parte de complicații acute și cronice. Toți acești copii au nevoie de susținere medicală și emoțională. Intervențiile sunt specifice psihologice, medicale și de educație medicală, pentru reducerea impactului negativ al bolii asupra dezvoltării fizice, psihice și emoționale a copilului și pentru creșterea capacității lui de a se integra. Se vor realiza activități de art-terapie pentru copiii de 6 până la 12 ani, iar pentru cei mai mari, între 12 și 18 ani, ședințele vor îmbina tehnici de terapie rațional-emotivă și comportamentală. Medicii îi vor învăța cum să-și monitorizeze boala și să accepte restricțiile și limitările impuse de tratament sau de handicapul fizic provocat de boală. Proiectul este derulat de Fundația „Cristian Șerban”, în colaborare cu Centrul Medical de Evaluare și Recuperare pentru Copii și Tineri „Cristian Șerban”, finanțat de Fundația pentru Comunitate și Mol România, prin Programul pentru Sănătatea Copiilor. (sursa foto: www.romedic.ro)

Share
Published by
Artemia Simeria

Recent Posts

Timișorenii au protestat împotriva eutanasierii câinilor și pentru schimbarea legislației în domeniu

Scandalul câinilor eutanasiați în masă la Șuraia, în vrancea, a scos românii în stradă pentru…

5 ore ago

SCM Poli se impune în fața Sucevei și reintră în lupta pentru podium

A treia etapă din returul Ligi Zimbrilor la handbal masculin a propus în Sala Constantin…

5 ore ago

„Cazul Samca”, premieră la Timișoara – primul thriller românesc construit ca „true-crime fake documentary”

Mai mult decât o poveste. „Cazul Samca” este o reflecție profundă asupra violenței invizibile, a…

9 ore ago

Nicio surpriză, Lugojul pierde acasă cu Dinamo

Fetele de la CSM Lugoj, care trec prin cel mai dificil sezon din ultimul deceniu…

13 ore ago

La mansarda Muzeului Național al Banatului va fi mare bal de Dragobete

Duminică seara va avea loc desemnarea câștigătorului concursului cu poze, de Dragobete, realizat de Muzeul…

15 ore ago

Vorba cântecului: „La arme cu frunze și flori”

Un sondaj INSCOP ne arată ce nu mai speram să aflăm despre poporul român: că…

17 ore ago