Tot asa ma bate gandu’, sa-mi vand galaxia si pamantu’

* Ţinută de trei ani pe loc, în urma litigiului cu antreprenorul, reabilitarea Staţiei CFR Timişoara Nord va începe după emiterea rezoluţiei Curţii de Arbitraj Internaţional de la Paris, a cărei ultimă audiere va avea loc în luna iunie 2011.
Sper să se inventeze, până atunci, pastila de nemurit, ca să apuc şi eu schimbarea la faţă a Gării de Nord, când, în dulşili stil parizian, cerşetorii vor fi îmbrăcaţi în zdrenţe Coco Chanel, la chioşcuri se va vinde numai şampanie Dom Perignon, aurolacii vor trage pe nas din pungi Louis Vuitton, în celebrul WC public va trăsni de la o poştă a Christian Dior, iar anunţurile de întârziere a trenurilor vor fi făcute în limba lui Moliere. Aşa să ne-ajute Dumnezeu!
* De curând, Elton John a devenit mămic. Sunt curios dacă o să facă depresie post-natală şi dacă va folosi lapte praf sau, Doamne iartă-mă, va alăpta copilul în mod natural?
* După ce Papa a binecuvântat site-urile de socializare Facebook şi Twitter, acum, preoţii de la Vatican au şi propria aplicaţie pentru smartphone-uri: catolicii îşi pot confesa păcatele direct pe telefon. Aplicaţia costă 1,99 dolari şi poate fi descărcată doar pe telefoanele inteligente.
Fir-ar, chiar nu merge şi de pe telefoane mai vechi şi mai puţin inteligente? Nu de alta, dar vreau să fac şi eu o-ntrebare: oare o fi păcat să-mi vând pământu’ pe criza asta? Cică astrofizicianul Greg Laughlin din California a realizat o ecuaţie care îi permite să stabilească valoarea în bani a planetelor, în cazul în care vreun pământean sau vreun extraterestru ar dori să le cumpere.Valoarea unei planete creşte dacă steaua sa este bătrână, primeşte la fel de multă lumină ca Terra sau dacă masa ei este apropiată de cea a Pământului. Astfel, se pare că planeta Marte costă doar 14.000 de dolari, iar Pământul, cinci milioane de miliarde de dolari.
N-oi fi eu vreun Einstein, dar cred că, dac-aş reuşi să vând partea mea, chiar dacă imobiliarele nu mai sunt ce-au fost, tot aş trăi liniştit, fără să mişc un deget, măcar o sută de ani. Lumină.
* Patronul echipei Steaua, Gigi Becali, a sărit în apărarea angajatului său, Mache, care a fost filmat în timp ce se masturba. Clipurile video au ajuns în presă, ceea ce i-a creat probleme în viaţa personală, însă Gigi Becali spune că nu are nimic să îi reproşeze, pentru că nu i se pare nimic neobişnuit ca o persoană să se masturbeze.
Asta şi-or fi spus şi vameşii arestaţi zilele trecute în vămile din vestul ţării, care cică au fost filmaţi pe ascuns, chiar la locul de muncă, în timp ce se masturbau privind la filme porno. Păi şi, care-i problema, că doar nu era să se masturbeze privind la desene animate!?
* Pe o piaţă a muncii pe care nu se întâmplă mai nimic, vestea că Disneyland angajează câteva mii de oameni a fost primită cu maxim entuziasm de români. Cei care vor fi pe placul angajatorilor vor putea locui chiar în interiorul parcului de distracţii.
Nu ştiu voi, dar eu am impresia deja, de multă vreme, că trăiesc într-un parc de distracţii gigantic, unde fiecare zi lăsată de Dumnezeu e tratată ca o sărbătoare naţională, cu grătarele sfârâind, cu dinţii de aur strălucind, cu boxele bubuind, cu parcările colcăind de ferrariurile în leasing … Asta e, ne descurcăm şi noi cum putem, dacă suntem prea săraci pentru distracţii ieftine!
Cam atât pentru azi, dragi prieteni. Aveţi grijă ce faceţi până miercurea viitoare: viaţa dăunează grav sănătăţii!

Share
Published by
Daniel-Silvian Petre

Recent Posts

Din această săptămână putem zbura direct între Timișoara și Dubai

Una dintre cele mai solicitate destinații aeriene din ultima perioadă din România, va avea o…

15 minute ago

Florin Drăgan, rectorul UPT: „A fost un an plin de incertitudini în mediul economic, iar instabilitatea politică accentuează problemele”

La sfârșit de an, Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara, a făcut o analiză a…

29 de minute ago

Crin Antonescu, anunţat candidatul comun al coaliţiei la alegerile prezidenţiale

PSD, PNL, UDMR și grupul minorităților naționale au ajuns la un acord de coaliție pentru…

O oră ago

Accidentul de la miezul nopţii. S-a răsturnat cu maşina în câmp

O clipă de neatenţie a fost destul încât să ajungă la spital. I s-a întâmplat…

O oră ago

Marilen Pirtea, desemnat şi oficial preşedinte al PNL Timiş. Vasile Blaga, secretar general adjunct la nivel naţional

În şedinţa BPN a PNL desfăşurată duminică seara s-au luat câteva decizii care privesc şi…

2 ore ago