Categories: OpiniiZâmbete amare

Cazul Liviu Borha sau cum poate fi pervertita, în Romania, si o institutie aparent laudabila

Este un lucru de ştiut că România este ţara în care şi instituţiile binevenite pot fi compromise. Caz concret, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS). Născută dintr-o dorinţă legitimă de-a ne cunoaşte durerosul trecut, această instituţie a reuşit, nu de puţine ori, să se umple de penibil. Oameni recunoscuţi pentru colaborarea cu Securitatea au primit bilete de bună purtare de la această instanţă aşa-zis morală, fiind scoşi pe bandă rulantă drept colaboratori foşti puşcăriaşi comunişti care au dat şi ei o declaraţie pentru a nu-şi mai primi doza zilnică de bocanci în burtă sau pumni în cap. De cele mai multe ori, deciziile s-au dat la vot, în funcţie de culoarea politică a acuzatului şi a membrilor CNSAS. Instituţia a devenit un malaxor politic în mâna celor aflaţi la putere. Un ultim caz îl vizează pe timişoreanul Liviu Borha, vicepreşedinte al CJ Timiş şi fost şef al PNL Timiş. În urmă cu cinci ani, CNSAS, comportându-se ca un colegiu inchizitorial, i-a pus eticheta de colaborator al Securităţii. Asta, fără să mai aştepte apărarea timişoreanului. De atunci, omul umblă pe drumuri să-şi dovedească nevinovăţia. Procese îndelungate, expertize, bani cheltuiţi etc. Cu toate că, de la început, se putea dovedi grafologic că notele incriminate nu aparţin lui Borha. Un principiu al justiţiei în democraţie este prezumţia de nevinovăţie. Respectiv, acuzatorii trebuie să prezinte probe ale vinovăţiei unui om, nu omul să-şi dovedească nevinovăţia. Justiţiabilii americani spun că mai bine scapă 100 de vinovaţi, decât să fie condamnat un nevinovat. Or, la noi, o instituţie lăudabilă precum CNSAS vine cu practici amintind de justiţia lui Stalin. Lui Liviu Borha i s-au furat cinci ani din viaţă, din cauza unei soluţii date de această instituţie. A fost nevoit să se retragă din prim-planul politic, probabil cunoscuţii l-au ocolit, el fiind pus la index de foartă multă lume. Aici nu vorbim de valoarea politică a lui Borha, vorbim de un om căruia o instituţie a statului i-a distrus nişte ani din viaţă. Or, nu este normal ca o instituţie plătită din banii românilor să distrugă destinele românilor. În timpul proceselor lui Borha, o expertiză aflată la CNSAS a dispărut în mod curios. Cinci ani s-a luptat omul să dovedească că este nevinovat, iar în final a câştigat. CNSAS i-a transmis nişte scuze şi atât. Mi-am dorit dintotdeauna ca toţi foştii securişti şi cozile lor de topor să fie traşi la răspundere. CNSAS a făcut însă prea puţini paşi în acest sens. Având în vedere că, în schimb, mai distruge vieţi nevinovate, pot să mă întreb dacă românii au nevoie de această instiotuţie. Oricum, foştii securişti şi colaboratori importanţi pentru noul regim democratic şi-au făcut pierdute dosarele, în pericol fiind doar „fraierii” de serviciu.

Share
Published by
Ino Ardelean

Recent Posts

„Marea ţiganiadă” PNL-istă

Mărturisesc că iniţial nu am înţeles deloc demersul Primăriei de-a închiria un spaţiu în buricul…

2 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 9 februarie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 09.02.2026, unde se vor executa reparaţii…

3 ore ago

Politehnica a învins o prim-divizionară în cantonamentul din Antalya

Poli se află în Antalya, unde în perioada 3-14 februarie susține o perioadă de pregărire…

17 ore ago

Trei morți în urma unui tragic accident pe DN6, în Banat

Duminică neagră pe șoselele din Banat! După tragicul accident din urmă cu două săptămâni când…

17 ore ago

Baza sportivă de pe strada Costică Rădulescu va fi finalizată de două firme din Moldova

Un parteneriat de două firme din Botoșani, respectiv Suceava, au câștigat contractual pentru finalizarea lucrărilor…

21 de ore ago

Lucrările de construcție la noul Centru de Mari Arși Timișoara au fost finalizate/VIDEO

Lucrările de ridicare a noului Centru de Mari Arși de la Timișoara au fost finalizate.…

22 de ore ago