Categories: Invatamant

Centrele bugetare din invatamant, desfiintate de la 1 septembrie

Inspectoratul Şcolar Timiş va desfiinţa toate centrele bugetare, din anul şcolar 2011/2012. Reprezentanţii administraţiilor locale se aşteaptă la mari probleme privind execuţia bugetară, în condiţiile în care vor fi nevoite să colaboreze cu toate unităţile de învăţământ, în loc de cele câteva care centralizau situaţia financiară.

„.Depinde foarte mult de cum se va face reorganizarea activităţii în cazul desfiinţării centrelor bugetare. Dacă va veni o altă structură care să le ia locul, nu ar fi o problemă. În schimb, ar fi o problemă foarte mare în cazul în care ar trebui să lucrăm cu fiecare şcoală în parte. Ar fi aberant să vină fiecare şcoală la primărie, pentru că mai are nevioie, de exemplu, de trei cutii de cretă. Trebuie să vedem însă ce va specifica actul normativ prin care vor fi desfiinţate aceste centre. După aceea, vom analiza care ar fi cea mai bună variantă de continuare a colaborării cu şcolile”, a spus Flavius Boncea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Timişoara. Primarul Lugojului este şi el îngrijorat de situaţie. „Pentru că va trebui să colaborăm cu toate şcolile din oraş care au peste 200 de elevi şi care, din păcate, nu au experienţă în acest domeniu, mă aştept la o îngreunare în relaţia cu consiliul local. Este o dispoziţie neaprofundată, după părerea mea, care creează confuzie în sistemul de învăţământ şi care, din păcate, nu este prima de acest fel”, a declarat Francisc Boldea. Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Timiş spun însă că desfiinţarea centrelor bugetare este un pas înainte în procesul de descentralizare din sistemul de învăţământ. „Fiecare şcoală va avea un contabil, aşa cum are angajat personal nedidactic, şi el îşi va vedea de treaba lui. Unitatea va avea cod fiscal propriu şi cont la Trezorerie. Încă nu este stabilit cum îşi va ţine contabilitatea fiecare şcoală. Noi vom organiza, la momentul potrivit, întâlniri cu directorii unităţilor de învăţământ şi cu primarii, ca să îi informăm de situaţie”, a spus Halasz Francisc, inspector şcolar general adjunct.

Share
Published by
Artemia Simeria

Recent Posts

Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian

Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…

3 ore ago

Poli Timişoara continuă să conducă în clasamentul provizoriu play-off, chiar şi după două meciuri mai puţin reuşite

În pofida a două meciuri mai puţin reuşite, la Pecica şi acasă cu Unirea Alba…

3 ore ago

Se pregătește o nouă ediție la HackTM, una extinsă, desfășurată pe parcursul a șase zile

Asociația Banat IT anunță lansarea oficială a HackTM 2026, ediția din acest an a hackathonului…

4 ore ago

“Becali”, şeful AUR Deta, “puşcaşul” de la miezul nopţii. Pe banii făcuţi din contrabandă cu ţigări/Video

Şeful AUR din oraşul Deta este un anume Florea Gabriel Diamandescu, cunoscut de toată lumea…

4 ore ago

Angajatorii din Timiș, invitați la un seminar privind modificările legislative și facilitățile pentru ocuparea forței de muncă

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de…

4 ore ago

Un nou plen record la CLT. Trei proiecte au fost votate în 2,54 minute

Consiliul Local Timișoara tinde să fie cel mai eficient din țară. În doar 2,54 de…

5 ore ago