Cum executa Biserica o roaba a lui Dumnezeu? O refinanteaza

Pentru Prea Fericitul Daniel ambiţia de a transforma administratorii mitropoliilor şi domenilor mănăstirilor în afacerişti de succes devine din ce în ce mai obsedantă, mai cu seamă după ce „sucursala” Moldova a Bisericii Ortodoxe Române a promis mirenilor credite de până la 50 milioane de lei. E rău, e bine? Cu siguranţă că e de preferat un om cu mintea limpede şi flexibilă, adaptabilă la nou,în fruntea bisericii majoritare, în faţa unei înalte feţe bisericeşti care s-ar chinui şi-acum să transforme apa în vin, în loc să cultive viţă-de-vie. Mai toate mănăstirile îşi lucrează terenurile şi îşi exploatează fondurile forestiere recuperate din belşug în ultimii 20 de ani, ajungându-se în multe cazuri la dezvoltarea unor averi mănăstireşti folosite în promovarea unor proiecte mai mult sau mai puţin folositoare scopului milostiveniei bisericeşti. Exemplele de autogospodărire parţială cu afaceri proprii poate continua şi în alte mitropolii. Decât să ceară toată ziua bani pentru idei megalomanice precum Catedrala Mântuirii Neamului, de la un buget şi aşa făcut praf de criză şi alte cheltuieli cu o oportunitate îndoilenică, dar şi de la enoriaşi la fel de storşi de recesiune, Mitropolia Banatului ar face bine să-şi câştige în tihnă profitul neimpozitat de un milion de euro pe an din fabrica proprie de lumânări şi să-l doneze în parte pentru un astfel de scop aproape imobiliar, catedrala ortodoxă plănuită a se ridica în Bucureşti, a doua ca mărime din lume, după Sf. Sava din Belgrad. Şi dacă statul închide ochii prin lege în ceea ce priveşte neimpozitarea afacerilor bisericeşti, totul vine dintr-o frică a puterilor postdecembriste de instituţia plasată în sondaje cu cel mai mare grad de încredere în ochii populaţiei. Şi poate ca o speranţă a politicienilor statului în mila divină la care se roagă zeci de mii de preoţi la slujba de duminică.

Dacă spiritul antreprenorial al comunităţilor bisericeşti n-ar trezi ambiţii mai mari, poate că aspectul privilegiilor fiscale ar trece neobservat. Însă sub pretextul preocupării pentru protecţia socială a mirenilor, megatrustul economic de pe lângă Mitropolia Moldovei a anunţat că se va lansa în afaceri bancare. În prima fază, sub faţa unei cooperative de credit cu finanţări de până la 50 milioane de lei, cu o dobândă de 6%, la o inflaţie prognozată pentru 2011 la 4,7%. Ţinta acestor credite va fi tocmai pătura populaţiei sărace, îndatorate peste limita suportabilului în credite la alte bănci, în datorii la întreţinere, la curent şi alte treburi lumeşti atât de scumpe astăzi. Ce va face cooperativa de credit a Mitropoliei Moldovei, o zonă în care sărăcia face ravagii, când va face bilanţul creditelor neperformante ce le vor domina plasamentele? Va trimite prelaţi recuperatori cu ceafa groasă şi aspect ameninţător să someze debitoarea roaba lui Dumnezeu Maricica? Va renunţa miloasă la executarea acestor persoane, le refinanţează cu suflet cald, căci, vorba aia, Domnul a dat, Domnul a luat? Sau îşi va permite luxul să se prăbuşească la capitolul încrederii populaţiei, când va scoate la vânzare apartamentul unor pensionari disperaţi, debitori pe care nici măcar moaştele Sfintei Parascheva nu-i vor mai scăpa de prăbuşirea în spirala datoriilor?

Share
Published by
Eugen Sasu

Recent Posts

Marilen Pirtea respinge categoric scenariul demisiei lui Ilie Bolojan. În spatele zvonurile ar sta Olguţa Vasilescu

Preşedintele PNL Timiş, Marilen Pirtea, afirmă că scenariul vehiculat în spaţiul public ultimele zile privind…

6 ore ago

Explozie la Becicherecu Mic. Un minor a ajuns la spital

Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…

9 ore ago

Viceprimarii Timișoarei au explicat locuitorilor din Fabric cum se va face regenerarea zonei. Lucrările vor fi ”fazate”

Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…

12 ore ago

CJ Timiș pregătește ridicarea unui prim adăpost pentru animale, la Grabaț. Nu se va recurge la eutanasiere, dar se va promova adopția/FOTO

Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…

13 ore ago

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații comerciale din clădiri istorice, cu chiriile de la 5 la 16 euro pe metru pătrat

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…

13 ore ago

UPT Campus Creativ organizează un dialog deschis între Nicu Ștefănuță, vicele Parlamentului European, și Florin Drăgan, rectorul Politehnicii

Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…

13 ore ago