Categories: Poli TimisoaraSport

Marian Iancu, la fel ca Dumitru Bucsaru?

În ce cont vor intra cele peste zece milioane de euro dacă Poli va câştiga titlul de campioană? Finanţatorul Politehnicii Timişoara este acuzat că vrea să-şi însuşească banii care ar urma să fie câştigaţi de alb-violeţi pe terenul de joc şi să părăsească Poli. Există precedentul Unirea Urziceni, club lăsat de izbelişte de Dumitru Bucşaru, după ce a câştigat un titlu şi a avut o evoluţie excelentă în grupele Ligii Campionilor.

Marian Iancu şi Marius Stan, preşedintele Oţelului Galaţi, sunt într-un război total. Cei doi se împroaşcă cu invective la tot colţul, miza fiind câştigarea campionatului şi, implicit, a milioanelor de euro care ar intra în contul viitoarei campioane din partea UEFA. Ultimul atac vine din partea „oţelarului şef”, care a declarat, în presa centrală, că în cazul în care echipa va câştiga campionatul, Marian Iancu îşi va face bagajele şi se va retrage de la Poli Timişoara. „Din câte înţeleg, după ce se va vedea cu aceşti bani în buzunar (n.r. bani primiţi de la UEFA pentru calificarea directă în grupele Ligii Campionilor), va saluta Timişoara din mers”, a spus Marius Stan, citat de www.prosport.ro.
Marian Iancu conduce Poli Timişoara de şase ani. La sosirea lui, în 2005, se spunea că Poli este doar un paravan pentru derularea unor afaceri imobiliare de mare anvergură. Finanţatorul bănăţenilor a intrat în lupta pentru câştigarea terenurilor de la Solventul şi a avut chiar câştig de cauză în urma unei licitaţii. Nu a mai intrat însă în posesia terenurilor, pentru că nu a achitat o tranşă din convenţia stabilită cu ocazia licitaţiei. După pierderea terenurilor de la Solventul, Iancu s-a reorientat şi a venit cu o nouă propunere pentru timişoreni: ridicarea unui nou cartier pe o fostă păşune comunală (actuala zonă Ovidiu Balea), pe care ar fi urmat să o primească gratuit din partea primăriei. În plus, municipalitatea ar fi urmat să-i asigure, tot fără niciun ban, toate utilităţile pe terenul respectiv. Bună parte din banii câştigaţi prin intermediul acelei afaceri imobiliare ar fi urmat, spunea Iancu, să intre în contul clubului Politehnica. Membrii consiliului local de atunci (2007) nu au fost de acord cu propunerea investitorului bucureştean. Astfel a picat şi cea de-a doua afacere gândită de Iancu la Timişoara.
Noul insucces în afaceri nu i-a picat bine finanţatorului. Acum trei ani, acesta a ameninţat cu retragerea de la echipă, iar autorităţile locale (consiliul local şi consiliul judeţean) s-au văzut nevoite să negocieze cu Ovidiu Tender, pentru a-l convinge pe acesta să preia Poli de la Marian Iancu. Negocierile au eşuat, Tender nefiind dispus să investească la Poli. S-a ajuns, din nou, la Marian Iancu, care a rămas la echipă, dar cu anumite condiţii care prevedeau implicarea autorităţilor locale la Poli. Astfel, de mai bine de doi ani Poli primeşte bani din partea CL Timişoara şi CJ Timiş, fondurile alocate nefiind de ignorat. In contul clubului timişorean au intrat, în fiecare an, cel puţin două milioane de euro.
Conturile viitoarei campioane a Ligii I vor fi alimentate cu milioane de euro. Patru milioane ar urma să vină din partea drepturilor de televizare, iar alte cel puţin şase milioane, de la UEFA, pentru participarea directă în grupele Ligii Campionilor. Aşadar, peste zece milioane de euro dintr-un foc. Suma ar putea fi şi mai mare, în funcţie de parcursul echipei în grupele Ligii Campionilor.

Share
Published by
Cosmin Bradu

Recent Posts

Poli Timişoara continuă să conducă în clasamentul provizoriu play-off, chiar şi după două meciuri mai puţin reuşite

În pofida a două meciuri mai puţin reuşite, la Pecica şi acasă cu Unirea Alba…

2 minute ago

Se pregătește o nouă ediție la HackTM, una extinsă, desfășurată pe parcursul a șase zile

Asociația Banat IT anunță lansarea oficială a HackTM 2026, ediția din acest an a hackathonului…

43 de minute ago

“Becali”, şeful AUR Deta, “puşcaşul” de la miezul nopţii. Pe banii făcuţi din contrabandă cu ţigări/Video

Şeful AUR din oraşul Deta este un anume Florea Gabriel Diamandescu, cunoscut de toată lumea…

45 de minute ago

Angajatorii din Timiș, invitați la un seminar privind modificările legislative și facilitățile pentru ocuparea forței de muncă

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de…

54 de minute ago

Un nou plen record la CLT. Trei proiecte au fost votate în 2,54 minute

Consiliul Local Timișoara tinde să fie cel mai eficient din țară. În doar 2,54 de…

2 ore ago

La Timișoara va avea loc Noaptea Companiilor

Pe 14 mai 2026, la Timișoara va avea loc prima ediție a evenimentului Noaptea Companiilor…

2 ore ago