Proaspăt renovat, Bastionul se mai repara un pic, apoi se inchiriaza

Consilierii judeţeni trebuie să aprobe, în plenul din 28 martie, regulamentul şi caietul de sarcini pentru licitaţia spaţiilor din Bastion. Clădirea istorică abia a fost restaurată, dar are nevoie deja de reparaţii. Constructorii şi reprezentanţii CJ Timiş s-au întâlnit pentru a stabili care sunt remedierile necesare.

Trei dintre chiriaşii care nu au putut să folosească spaţiile din cauza lucrărilor de renovare au ajuns la o înţelegere cu reprezentanţii comisiei de negociere şi s-au mutat deja în Bastion. Librăria „Noi” este singurul chiriaş care nu a acceptat noile condiţii, aşa că îşi caută alt sediu. „După aprobarea de către consilieri a regulamentului şi a caietului de sarcini, licitaţia poate începe. Să fie clar de la început: spaţiile sunt licitate exact aşa cum sunt prevăzute în proiect”, a precizat Constantin Ostaficiuc, preşedintele CJ Timiş. Administraţia Muzeului Banatului va funcţiona, provizoriu, în Bastion, până când vor fi gata lucrările de renovare la Pădurea Verde, dacă vor fi de acord consilierii judeţeni. „Nu ştiu când vor fi gata lucrările de la Muzeul Satului, pentru că în România există o adevărată boală a contestaţiilor. Deocamdată ne ocupăm de caietul de sarcini pentru aceste reparaţii şi renovări şi vor vedea ce se întâmplă după licitaţia lucrărilor”, a mai spus Ostaficiuc.

Share
Published by
Artemia Simeria

Recent Posts

Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian

Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…

22 de minute ago

Poli Timişoara continuă să conducă în clasamentul provizoriu play-off, chiar şi după două meciuri mai puţin reuşite

În pofida a două meciuri mai puţin reuşite, la Pecica şi acasă cu Unirea Alba…

27 de minute ago

Se pregătește o nouă ediție la HackTM, una extinsă, desfășurată pe parcursul a șase zile

Asociația Banat IT anunță lansarea oficială a HackTM 2026, ediția din acest an a hackathonului…

O oră ago

“Becali”, şeful AUR Deta, “puşcaşul” de la miezul nopţii. Pe banii făcuţi din contrabandă cu ţigări/Video

Şeful AUR din oraşul Deta este un anume Florea Gabriel Diamandescu, cunoscut de toată lumea…

O oră ago

Angajatorii din Timiș, invitați la un seminar privind modificările legislative și facilitățile pentru ocuparea forței de muncă

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de…

O oră ago

Un nou plen record la CLT. Trei proiecte au fost votate în 2,54 minute

Consiliul Local Timișoara tinde să fie cel mai eficient din țară. În doar 2,54 de…

2 ore ago