Categories: Stiri nationale

Adrian Severin nu-si da demisia din Parlamentul European

Europarlamentarul PSD Adrian Severin a fost „forţat”, luni, să se autosuspende din Biroul Permanent Naţional. Severin a anunţat că nu intenţionează să demisioneze din Parlamentul European şi este singurul din cei trei eurodeputaţi care nu a renunţat la această calitate, în urma scandalului de corupţie.

Adrian Severin a avut, înaintea BPN al PSD, o întâlnire cu Ponta, Năstase şi Iliescu, la care, potrivit surselor citate, a încercat să obţină din partea conducerii PSD o atitudine de „solidaritate”. Surse din conducerea partidului au declarat că Severin a fost, practic, forţat să se autosuspende din BPN şi din funcţia de vicepreşedinte, după ce Ponta, Iliescu şi Năstase i-au arătat că, dacă nu face el acest pas, va fi suspendat oricum. Severin ar putea fi exclus din grupul socialist din Parlamentul European încă înaintea unei decizii oficiale a Parlamentului European în legătură cu scandalul declanşat de articolul din Sunday Times. Aceleaşi surse au precizat că, dacă informaţiile publicate de Sunday Times se adeveresc, Severin va fi exclus din PSD, în cazul în care nu recurge din proprie iniţiativă la demisia din partid.
Adrian Severin a declarat, luni, că nu va demisiona din PE, întrucât nu a comis nicio ilegalitate, iar acuzaţiile la adresa sa sunt false. Europarlamentarul a mai spus că a informat conducerea socialiştilor europeni în legătură cu această problemă încă de săptămâna trecută. Severin susţine că scandalul declanşat de publicaţia britanică urmăreşte scăparea de „un om incomod”, de „un român influent”. Trei deputaţi europeni – un român, un sloven şi un austriac – s-au declarat dispuşi să îşi vândă serviciile pentru sume de până la 100.000 de euro unor jurnalişti de la cotidianul britanic The Sunday Times, care s-au pretins a fi lobbyişti. Austriacul Ernst Strasser şi slovenul Zoran Thaler şi-au dat demisiile din funcţiile de europarlamentari.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

12 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

12 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

13 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

14 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

14 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

16 ore ago