Oficializată de UNESCO pe 21 martie, Ziua Internaţională a Poeziei va fi sărbătorită la Timişoara pentru al şaselea an consecutiv. Iniţiativa aparţine Fundaţiei Culturale „Orient Latin”.
Anul acesta, sărbătoarea începe la ora 15, la Centrul Judeţean de Cultură şi Arte. Va fi prezentat noul număr al revistei de literatură şi arte „Orient Latin”, se vor acorda premiile anuale de excelenţă literară ale Fundaţiei „Orient Latin” şi Premiului „Horia Ionescu”. De asemenea, vor fi lansate volumele „Poeţi din Basarabia”, de Adrian Dinu Rachieru, „Fetele oraşului tău”, de Marian Oprea, „Contabilul eşecurilor”, de Victor Georoceanu. Lansările vor fi urmate de un recital din volumul „Dedicaţii”, de Dinu Barbu (recită actorul Doru Iosif), un moment în amintirea poetului Ioan Crăciun (recită actriţa Simona Vintilă), un recital folk susţinut de fraţii gemeni Adrian şi Cristian Ilie şi un medalion „George Drumur, la centenar” (cu participarea lui Marian Drumur, fiul regretatului scriitor, şi a actorului Vladimir Jurăscu).
Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…
În pofida a două meciuri mai puţin reuşite, la Pecica şi acasă cu Unirea Alba…
Asociația Banat IT anunță lansarea oficială a HackTM 2026, ediția din acest an a hackathonului…
Şeful AUR din oraşul Deta este un anume Florea Gabriel Diamandescu, cunoscut de toată lumea…
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de…
Consiliul Local Timișoara tinde să fie cel mai eficient din țară. În doar 2,54 de…