Un bebeluş care poartă o brăţară pe care scrie „homosexual” îi „jenează” pe timişorenii care trec prin centrul oraşului. Imaginea a apărut pe un panou publicitar din apropierea unuia dintre cele mai importante hoteluri.
Zeci de timişoreni au luat atitudine, blamând publicitatea făcută de asociaţia „Eu sunt. Tu?”, din Capitală. Explicaţia: panoul se află în apropierea mai multor instituţii şi şcoli. Lângă fotografia bebeluşului este scris faptul că publicitatea vine în sprijinul comunităţii gay din România. Afişul spune doar că acţiunea este finanţată printr-un „grant oferit de Islanda, Lichtenstein şi Norvegia”, dar nimic mai mult. Acesta face parte dintr-o campanie mai amplă în cadrul căreia, duminică, la Braşov, are loc, în premieră pentru România, concursul Mister Gay Europa 2010/2011. S-au înscris la acesta reprezentanți din zece țări.
Afișul din centrul Timișoarei a ajuns și în atenția municipalității, dar și a poliției locale, care nu au identificat, încă, firma căreia îi aparține panoul. Dacă autoritățile vor reuși s-o depisteze, aceasta riscă o amendă cuprinsă între 1.000 și 2.000 de lei, dar nu pentru straniul mesaj, ci pentru faptul că nu deține autorizație.
Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…
Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…
Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…
Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…
Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…
După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…