Timişorenii trimit cărţi poştale unor copii de grădiniţă din Târgu Mureş, la iniţiativa unuia dintre părinţii acestora, care a făcut apel la bloggeri din toată lumea.
Cărţile poştale sosesc pe adresa lui Ştefan Patriche, un puşti de patru ani, chiar la grădiniţă: Gimnaziul „Romulus Guga”, str. Cernavodă nr. 2, cod 540488, Târgu Mureş, România. Ştefănuţ şi colegii lui le spun cărţilor poştale „cartoane zburătoare” şi, cu ajutorul lor, au învăţat geografia lumii. „Sosirea cărţilor poştale reprezintă un prilej foarte bun pentru a face exerciţii de dicţie, dar şi de a merge la hartă şi a pune degetul pe locul din care vine cartea poştală”, spune Sorin Patriche, tatăl lui Ştefănuţ, bloggerul care a lansat iniţiativa. Săptămânal, inspirat de cărţile poştale primite, le proiectează celor mici „cinema” cu realitatea din diverse ţări. Primul „carton zburător” a pornit în decembrie, din Granada şi a ajuns la Târgu Mureş prin 10 ianuarie, anul acesta. Cu „multe salutări de la mătuşa şi unchiul din Spania”. Între timp au mai ajuns 25,. Şi continuă să sosească. S-au strâns poze din Franţa, Hong Kong, Singapore, Australia, Ungaria, Suedia, Italia, SUA, Cambodgia, Thailanda. Proiectul „cartonul zburător” a fost imaginat de Sorin Patriche pentru a promova scrisul de mână, pentru stimularea copiilor în învăţarea geografiei, prin crearea unui mediu în care cei mici să înceapă să socializeze cu copiii din alte zone ale lumii, trezirea dorinţei de a învăţa cât mai mult şi de a călători.
[nggallery id=337]
Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…
În pofida a două meciuri mai puţin reuşite, la Pecica şi acasă cu Unirea Alba…
Asociația Banat IT anunță lansarea oficială a HackTM 2026, ediția din acest an a hackathonului…
Şeful AUR din oraşul Deta este un anume Florea Gabriel Diamandescu, cunoscut de toată lumea…
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de…
Consiliul Local Timișoara tinde să fie cel mai eficient din țară. În doar 2,54 de…