CLT imparte banii catre cluburile sportive

Consilierii locali vor avea marţi pe ordinea de zi proiectele de hotărâre privind contribuţia pentru anul 2011, în cadrul contractelor de asociere cu mai multe cluburi sportive. RCM Universitatea de Vest a primit cea mai mare finanţare.

Topul privind sumele alocate de la bugetul local către cluburile sportive din Timişoara este condus de rugbyşti, care au primit pentru evoluţia din Superligă, din Campionatul Regional de juniori şi pentru centrul de copii, suma de 320.000 lei. La celălalt pol, BC Timba Timişoara, calificată la turneul semifinal al diviziei B de baschet masculin va primi mai puţin decât FC Auto Timişoara, echipă din Liga a IV-a Timiş, dar care are şi două grupe de copii. Conform actelor, banii de la Consiliul Local Timişoara vor fi împărţiţi astfel: RCM Timişoara – 320.000 lei; Clubul Sportiv Baschet Club Danzio Timişoara – 170.000 lei; Clubul Sportiv Universitatea Timişoara (echipa de handbal C.S. Universitatea Politehnica Municipal Timişoara din Liga Naţională, echipa Politehnica II din divizia A şi grupele de juniori) – 200.000 lei; Clubul Sportiv Municipal Timişoara – 80.000 lei; Clubul Sportiv Şcolar Bega Timişoara – 80.000 lei; Clubul Sportiv Universitatea Timişoara (handbal feminin, volei masculin, atletism, canotaj, pentatlon modern, scrimă) – 75.000 lei; Clubul Sportiv AEM-Luxten – 75.000 lei; Clubul Sportiv Şcolar nr. 1 Timişoara – 70.000 lei; CSS „Banatul” – 60.000 de lei. Altor structuri sportive asociate cu municipiul Timişoara le-au fost alocate următoarele sume: CS FC Auto Timişoara – 30.000 lei; Fotbal CFR 1933, BC Timba, Haltere Electromotor, UTK – câte 24.000 lei; Asociaţia Judeţeană de Box – 23.000 lei; Asociaţia Judeţeana de Fotbal – 20.000 lei; CS Timişoara – 20.000 lei; CS Daisho – 15.000 lei; Asociaţia nonprofit „Atletic Club Maraton” şi CS Argus MAG powerlifting – câte 13.000 lei; CS „Florin Teodorescu’’ – 12.000 lei; CS Top Dance şi ACR – Comisia Judeţeană de Automobilism şi Karting Timis – câte 10.000 lei.

Share
Published by
Mirela Linta

Recent Posts

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

14 ore ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

16 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

17 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

17 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

17 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

17 ore ago