Sorin Lucaci este noul director al Direcției de Drumuri și Poduri Timișoara. El a fost numit, luni, în această funcție și îi succede în fotoliul directorial lui Ioan Malița, care a ieșit la pensie. Numirea lui Lucaci pune capăt speculațiilor pe această temă. Săptămâna trecută s-a vorbit despre doi potențiali candidați, Mircea Meluț, de la Arad, și Dorin Cutu, directorul ARR. Primul dintre ei este specialist în drumuri, iar al doilea are atu-ul apartenenței la PDL. Sorin Lucaci are 35 de ani, este timișorean și este specialist în domeniu.
Imediat după victoria de etapă în cazul pensiilor speciale ale magistraţilor, premierul Ilie Bolojan a…
Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 01.03.2026, unde se vor executa reparaţii…
Un derby de tradiție al handbalului românesc s-a încheiat dezamăgitor pentru reprezentanta Banatului. Minaur Baia…
Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, în calitate de partener Enterprise Europe Network (EEN),…
În acest an, Facultatea de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie din cadrul Universității de Vest din…
La Timișoara, pe calea ferată vor circula și noile garnituri de tren realizate de polonezii…