Categories: Economic

Comisia Europeana, in ancheta la Aeroportul International Timisoara

Comisia Europeană a declanşat o anchetă la aeroportul din Timişoara, cercetând modul în care s-au acordat facilităţi fiscale unor companii aeriene, anunţă site-ul de ştiri HotNews. Este vizat în mod direct contractul cu operatorul WizzAir.

Din momentul în care în funcţia de director al Aeroportului Internaţional Timişoara a ajuns Cornel Sămărtean, specialist în lenjerie intimă, instituţia a fost implicată în mai multe scandaluri. De altfel, singura calitate recunoscută de toată lumea a lui Sămărtean, inclusiv de colegii de partid din PD-L, cum ar fi preşedintele CJ Arad, Nicolae Ioţcu, este fidelitatea faţă de preşedintele PD-L Timiş, Constantin Ostaficiuc. Acesta din urmă l-a şi „paraşutat”, de altfel, în funcţie, pentru merite necunoscute decât de el. De această dată, lucrurile sunt cât se poate de grave, Sămărtean periclitând acordarea unei finanţări a Uniunii Europene de 250 de milioane de euro pentru modernizarea mai multor aeroporturi. Nu este pentru prima dată când se discută despre faptul că europenii au suspiciuni vizavi de contractul cu WizzAir, care ar putea prejudicia concurenţa. Comisia Europeană a remis chiar un comunicat de presă cu această ocazie. Comisia este îngrijorată de faptul că acordurile încheiate între aeroportul din Timişoara şi WizzAir ar putea conferi acestei companii aeriene un avantaj inechitabil faţă de concurenţă, se subliniază în comunicatul de presă amintit. „Noi vom colabora cu cei de la Comisia Europeană şi vom încerca alături de dânşii să vedem ce s-a întâmplat acolo”, a declarat, pentru HotNews, Bogdan Donciu, consilier al ministrului Transporturilor, Anca Boagiu. El a mai menţionat că, dacă se vor găsi nereguli, „cei care au greşit vor răspunde”. De altfel, nu cu mult timp în urmă, Sămărtean a fost certat chiar de către Anca Boagiu, în timpul ultimei vizite pe care ministrul a făcut-o la Timişoara.

Share
Published by
Iulia Avram

Recent Posts

Descinderi la Spitalul „Victor Babeș”! Documente ridicate de procurorii DNA

DNA a făcut o „vizită neanunțată” marți la Spitalul Victor Babeș. Cu toate că s-a…

8 ore ago

Invitație de suflet la UMF în cadrul LiteraTURA – întâlniri cu scriitori: Anca-Iulia Beidac

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara vă invită, în cadrul programului acțiuni…

9 ore ago

24 martie – Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei

Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, în data de 24…

12 ore ago

Casa de Cultură a prezentat programul oficial al Târgului de Paște Timișoara

Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu…

13 ore ago

Cosmin Tabără, din nou pe șantierul ”copilului său”, șantierul LEGO. El recomandă lansarea licitației pentru linia de tramvai/VIDEO

Fostul viceprimar al Timișoarei, plecat șef la București între timp, a vizitat șantierul stadionului LEGO…

13 ore ago

Marilen Pirtea analizează influența tehnologiei digitale asupra relațiilor sociale

Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…

14 ore ago