Categories: Sport

Dejan Boldor a semnat cu AS Roma

Chiar cu o zi înainte de jocul dintre selecţionata U16 a judeţului Timiş şi cea a judeţului Argeş, care a contat pentru semifinalele Campionatului Naţional al Selecţionatelor judeţene pentru juniori născuţi în anul 1995, mijlocaşul Dejan Boldor a semnat cu celebrul club italian AS Roma.

Totul s-a întâmplat în seara premergătoare jocului câştigat de juniorii judeţului Timiş, cu Dejan Boldor titular la mijlocul terenului. Fotbalistul este jucătorul LPS Banatul şi face parte din grupa antrenată de Cristi Petcu, chiar dacă este cu un an mai mic decât majoritatea coechipierilor. De altfel, mijlocaşul de 16 ani este căpitanul primei reprezentative de juniori din care face parte. El a mai fost dorit anul acesta şi de Juventus Torino, dar, în cele din urmă, a ajuns la rivala AS Roma. Dejan Boldor va fi urmat de Darius Buia, Steliano Filip şi Andrei Vaştag, toţi trei colegi cu el la LPS Banatul, care vor face pasul spre echipe cu nume din Europa. Asta, în timp ce oficialii Politehnicii Timişoara stau şi asistă neputincioşi cum le mai scapă printre degete o serie de tineri fotbalişti supertalentaţi. (sursa foto: gsp.ro)

Share
Published by
Cosmin Bradu

Recent Posts

Descinderi la Spitalul „Victor Babeș”! Documente ridicate de procurorii DNA

DNA a făcut o „vizită neanunțată” marți la Spitalul Victor Babeș. Cu toate că s-a…

7 ore ago

Invitație de suflet la UMF în cadrul LiteraTURA – întâlniri cu scriitori: Anca-Iulia Beidac

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara vă invită, în cadrul programului acțiuni…

8 ore ago

24 martie – Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei

Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, în data de 24…

11 ore ago

Casa de Cultură a prezentat programul oficial al Târgului de Paște Timișoara

Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu…

12 ore ago

Cosmin Tabără, din nou pe șantierul ”copilului său”, șantierul LEGO. El recomandă lansarea licitației pentru linia de tramvai/VIDEO

Fostul viceprimar al Timișoarei, plecat șef la București între timp, a vizitat șantierul stadionului LEGO…

12 ore ago

Marilen Pirtea analizează influența tehnologiei digitale asupra relațiilor sociale

Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…

12 ore ago