Şefii societăţilor comerciale consideră că în perioada mai – iulie 2011, va avea loc o creştere la nivelul industriei prelucrătoare, a comerţului cu amănuntul, a serviciilor şi în construcţii, în raport cu cele trei luni anterioare, conform unui sondaj realizat de Institutul Naţional de Statistică, pe baza indicatorului sold conjunctural.
INS specifică însă că ancheta de conjunctură pe care a realizat-o reprezintă percepţia repondenţilor asupra dinamicii unui fenomen şi în nici un caz nu trebuie confundată cu intensitatea creşterii sau scăderii valorii unui indicator statistic. În cadrul anchetei, realizată în luna mai, managerii din industria prelucrătoare preconizează pentru următoarele trei luni, o creştere moderată a volumului producţiei. În ceea ce priveşte numărul de salariaţi se estimează o stabilitate relativă. Pentru unele dintre activităţi se va înregistra o tendinţă de scădere mult mai accentuată decât pe total, şi este vorba de fabricarea altor mijloace de transport, metalurgie, fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului. La preţurile produselor industriale, se prognozează o creştere moderată. În activitatea de construcţii se va înregistra, în perioada mai- iulie, o creştere atât a volumului producţiei, cât şi a stocului de contracte şi comenzi. Managerii estimează creştere moderată a numărului de salariaţi, tendiinţa fiind dată în special de întreprinderile mari, cu 249 până la 500 de salariaţi. În ceea ce priveşte preţurile lucrărilor de construcţii, se preconizează o creştere. În sectorul de comerţ cu amănuntul managerii au estimat în luna mai o creştere moderată a activităţii economice pentru următoarele trei luni. Volumul comenzilor adresate de către unităţile comerciale furnizorilor de mărfuri va înregistra o creştere moderată. Angajatorii prognozează şi o relativă stabilitate a numărului de salariaţi din acest sector. În sectorul de servicii se estimează, pentru următoarele trei luni, o relativă stabilitate a numărului de salariaţi. Conform opiniei managerilor, preţurile de vânzare sau de facturare a prestaţiilor vor avea o tendinţă de creştere.
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…
Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…
În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…
Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…
Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…
În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…