In sabii ne taiem, in ciorapi sa ne mirosim sau in tramvai sa ne-nghesuim?

Categoric, prof. univ. dr. Dan V. Poenaru, prorector al Universităţii de Medicină şi Farmacie Timişoara, şeful Clinicii II de Ortopedie, preşedintele Societăţii Române de Ortopedie şi Traumatologie, fost secretar de stat în Ministerul Sănătăţii şi fost prefect, ex-preşedinte al PSD Timiş, membru M.L.N.R. rit scoţian antic şi acceptat, nu este un băiat prost. Oscilam să-l consider pentru activitatea sa politică neobosită un personaj diabolic, poate machiavelic sau doar unul uns cu toate alifiile. Au trecut nişte ani de când prof. univ. dr. Dan V. Poenaru a ieşit din politică, pe vremea când speram din tot sufletul că acelaşi lucru se va întâmpla şi cu Adrian Năstase. Graţie colegului Ciprian Voin, zilele trecute, dumnealui a reînviat pentru politica timişoreană cu ocazia unui interviu apărut în Opinia Timișoarei. Un om aparent detaşat, lejer în replici, păreri pertinente, dar atent în a-şi taxa “amical” colegii rămaşi la conducerea filialei din care a fost îndepărtat după eşecul partidului în alegerile din 2004. Dan V. Poenaru cetăţeanul, politicianul în adormire, cum vreţi să-i spuneţi, admite că Gheorghe Ciuhandu este mai degrabă politician decât tehnocrat, cum i-a plăcut ţărănistului să pară atâţia ani, că liberalul Nicolae Robu ar trebui să înveţe să vorbească, să comunice cu masele, dacă vrea să aibă vreo şansă în faţa actualului primar, că USL s-ar putea să aibă probleme din cauza unor probleme interne ce-ar putea apărea în organizaţiile liberale, că reforma din sănătate trebuie să cuprindă închideri de spitale, numai că acest lucru trebuie făcut de abia după achiziţia de elicoptere şi ambulanţe care să facă posibil transportul rapid al pacienţilor în spitalele regionale. Şi altele. Multe altele. Printre acestea, Dan V. Poenaru mai spune un mare adevăr, că pe vremea domniei sale filiala Timiş a PSD era mai puternică, cu 53 de primării şi 38% din opţiunile de vot.

Foarte corect. Dacă ar mai putea să zică ceva, şi Nicolae Ceauşescu ar fi tras acceaşi concluzie, că socialismul de pe vremea lui avea mai mulţi primari, că era mult mai puternic decât cel de pe vremea lui Dan V. Poenaru, care, irefutabil, e mai puternic decât al lui Titu Bojin. Aşa e, numărul de primari e mai mic acum decât în mandatele Poenaru, disciplina în partid nu mai e ce-a fost odată, ce mai, alte timpuri! Cât de bine ştia pe atunci conducerea social-democraţiei timişene, în frunte cu preşedintele ei iubit, să manipuleze în aşa fel lucrurile în filială, chiar în societatea civilă şi zona economică încât să pună cu botul pe labe orice încercare de regrupare închipuit ostilă! Cei din presă îşi amintesc cum preşedintele puternicei sale filiale schimba după bunul său plac directori şi patronate de ziar, cum naşul de cununie al unui presar s-a recuzat pentru a nu-şi face probleme la locul de muncă bugetar. Sau cum un june pesedist apropiat liderului puternic împrăştia pe sub mână materiale de presă anti-Bojin la comanda cui oare? Anchete pe care Titu Bojin poate le merita, poate că nu, dar ele nu veneau în astâmpere setea de adevăr şi dreptate din PSD, ci doar să pună cizma în gâtul unor persoane scăpate de sub control, metodele folosite de starostele filialei Timiş a PSD amintindu-mi de combinaţiile de dinainte de ’89 ale unor “servicii” cunoscute pentru albastrul ochilor ca metodă de recrutare. Da, stimaţi navigatori, organizaţia PSD Timiş de pe vremea lui Dan V. Poenaru a fost mai puternică decât cea de acum a lui Titu Bojin şi Sorin Grindeanu. Ceea ce, la urma urmelor, este o veste minunată. Cât de bine este să nu mai avem în România partide şi filiale de partide atât de puternice precum cea condusă cândva de Dan V. Poenaru!