Investitii in spatiile destinate sportului in aer liber

Parcul Rozelor va avea parte de transformări vizibile, pentru care Consiliul Local Timişoara a fost de acord să aloce 5,6 milioane de lei. La acestea se adaugă reabilitarea terenurilor de tenis, care aparţin Clubului Sportiv Municipal şi pe care acesta le scoate la licitaţie pentru 161.290 de lei.

Clubul primeşte ofertele până la sfârşitul lunii, iar banii pentru reabilitarea terenurilor de tenis îi alocă din propriul buget. Societăţile care vor să participe la licitaţie trebuie să depună o garanţie de 3.220 de lei, să-şi prezinte bilanţul economic din 2008 până în 2010, să aibă o cifră medie de afaceri pe ultimii trei ani de cel puţin 322.580 de lei, să fi executat lucări similare în ultimii cinci ani, dintre care măcar una să aibă o valoare egală sau mai mare cu suma pe care clubul este dispus să o dea pentru reabilitarea terenurilor de tenis. Primăria Timişoara, la rândul ei, pentru că nu are banii necesari reabilitării Parcului Rozelor, doar aprozimativ 100.000 de lei din cele 5,6 milioane prevăzute, atrage fonduri nerambursabile prin Programul Operaţional Regional, parcul fiind unul istoric. Acesta a fost amenajat în 1928, după primul război mondial, pentru ca floricultorii bănăţeni să-şi expună milioanele de trandafiri pe care îi produceau anual. Primăria vrea să completeze vegetaţia existentă, să refacă reţeaua de alei pietonale, să repare pergolele şi să completeze sistemului de iluminat clasic cu corpuri de iluminat decorative fotovoltaice. În plus, parcul are nevoie de instalarea unui sistem de irigare automatizat.

Share
Published by
Artemia Simeria

Recent Posts

Doi infractori notorii printre membrii fondatori ai partidului lui Călin Georgescu

Tribunalul București a admis, luni, cererea de înregistrare a Partidului „România Românilor”, formaţiune despre care…

13 ore ago

SCM Timișoara vrea să organizeze turneul Final 4 al Cupei României

Clubul SCM a înaintat Federației Române de Handbal o ofertă de organizare a turneului final…

15 ore ago

Săcălazul va avea, în premieră, creșă. La Moșnița va crește numărul de grupe funcționale

Două comune periurbane ale Timișoarei vor beneficia de susținere financiară în vederea oferirii de suport…

15 ore ago

Douăzeci de noi locuri de parcare sunt amenajate în Piața Consiliul Europei

Terenul public aflat în fața clădirii cunoscute ca și Centrul Financiar-Bancar, din Piața Consiliul Europei,…

16 ore ago

O asociere de firme condusă de Construcții Erbașu va primi 211 milioane de lei pentru reabilitarea a 13 kilometri de rețea de termoficare

O asociere condusă de societatea Constucții Erbașu a fost declarată câștigătoare a contractului de modernizare…

16 ore ago

Trei regiuni istorice din România își consolidează colaborarea în cadrul rețelei IGCAT: parteneriat pentru promovarea națională prin gastronomie

Gastronomia ne „leagă” pe toți. Harghita, Banat și Dobrogea au oficializat semnarea unui Acord de…

17 ore ago