Categories: Timp liberUltima ora

Adrian Haiduc, inspirat de fiole si seringi!

După colierele şi cerceii realizaţi din copane şi fleici, timişoreanul Adrian Haiduc s-a simţit, din nou, inspirat şi a creat încă o colecţie nemaivăzută. El nu s-a întors însă la metale preţioase şi pietre, ci a trecut la medicamente şi echipament tehnico-medical.

Noua creaţie se numeşte „BMentalB” şi este, conform creatorului ei, deopotrivă o colecţie de bijuterii şi o campanie îndreptată împotriva abuzului femeii de către bărbat, în mod special împotriva abuzului emoţional. „Colecţia atrage atenţia asupra abuzului femeii de către bărbat, la nivel intelectual şi psihic. Dacă în colecţia precedentă, «BCarnal», a a lipsit creierul, aici totul se învârte în jurul creierului”, spune Adrian Haiduc. Timişoreanul consideră că piaţa locală este prea „moale” pentru extravagantele sale bijuterii. După ce s-a întors din Statele Unite, unde a stat un an şi a studiat crearea bijuteriilor din pietre preţioase, timp în care a realizat şi un record mondial, pentru cel mai lung mărţişor din lume, Haiduc a început un adevărat maraton al creaţiei. În urmă cu două săptămâni, el a lansat, în clubul Princess din Capitală, colierele şi cerceii din hălci de carne macră. Vineri noaptea, în acelaşi loc, timişoreanul va prezenta o colecţie formată din 15 coliere şi cercei. Bijuteriile sunt realizate exclusiv din medicamente şi consumabile sanitare: capsule şi comprimate, seringi, ace, feşe sterile, pansamente sau fiole, plus instrumentar chirurgical. Colecţia va fi prezentată după un concept al designerului timişorean Antonia Şandru. În avanpremiera evenimentului, cu ajutorul fotografului Mihai Toth, Haiduc a realizat un pictorial interesant, care reface atmosfera unui spital de boli psihice uitat de autorităţi, personajele care „joacă” semi-nud, sau nud în acesta fiind modelele Andreea Lutz, Cristina Dima, Radu Andrei şi boxerul Darco Novac.

[nggallery id=459]

Share
Published by
Alecsandra Stanici

Recent Posts

Prea bătrâni pentru Poliţia Naţională, prea tineri pentru Poliţia Locală?

Imediat după victoria de etapă în cazul pensiilor speciale ale magistraţilor, premierul Ilie Bolojan a…

2 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 2 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 01.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

3 ore ago

SCM Poli, sub așteptări în Maramureș. Portarul Makaria, coșmarul alb-violeților

Un derby de tradiție al handbalului românesc s-a încheiat dezamăgitor pentru reprezentanta Banatului. Minaur Baia…

14 ore ago

Responsabilitățile agenților economici în domeniul protecției mediului și a gestionării deşeurilor, în dezbatere la CCIAT

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, în calitate de partener Enterprise Europe Network (EEN),…

21 de ore ago

La Universitatea de Vest Timișoara va avea loc seria Conferințelor Prepascale

În acest an, Facultatea de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie din cadrul Universității de Vest din…

21 de ore ago

Noile trenuri poloneze Pesa vor circula pe ruta Arad – Timișoara – Caransebeș

La Timișoara, pe calea ferată vor circula și noile garnituri de tren realizate de polonezii…

22 de ore ago