Categories: SocialUltima ora

Jumatate dintre romani n-a mers in vacanta in 2010

Aproape jumătate din români nu şi-au permis anul trecut o vacanţă, cei mai mulţi dintre ei din cauze financiare. De altfel, în aproape toate ţările incluse în sondajul Eurobarometru, majoritatea repondenţilor care nu au plecat anul trecut în vacanţe au menţionat motive financiare.

Un sondaj Eurobarometru referitor la atitudinea europenilor faţă de turism arată că 46% din români nu au mers anul trecut în vacanţă. Pentru 2011, 33% din românii intervievaţi au spus că îşi vor petrece vacanţa în România, 19% în alte ţări din Uniunea Europeană, 13% în afara UE, iar 34% nu vor pleca sau nu sunt siguri. Alte state în care cel puţin patru din zece repondenţi au afirmat că nu au călătorit anul trecut în scop personal sunt Slovacia, Estonia şi Portugalia. Pe de altă parte, România, Bulgaria şi Italia au înregistrat o creştere de minimum zece procente a repondenţilor care au călătorit de plăcere cel puţin o dată în 2010. România a înregistrat o creştere de la 14%, în 2009, la 24% a celor care au plecat anul trecut într-o călătorie scurtă sau într-o vacanţă. În majoritatea ţărilor analizate, peste jumătate din persoanele intervievate au spus că şi-au organizat individual vacanţele. Turiştii europeni preferă, în continuare, destinaţiile tradiţionale. Italia este în topul preferinţelor pentru 2011, urmată de Spania şi Franţa. Sondajul comandat de Comisia Europeană a fost efectuat în luna februarie. Au răspuns la întrebări peste 30.000 de cetăţeni cu vârsta de minimum 15 ani, în cele 27 de state membre, precum şi în Norvegia, Islanda, Croaţia, Turcia şi Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Să fie Buftea locul cu noroc? Ghiroda se întoarce din nou în Ilfov

În etapa a 20-a din Liga 2 – penultima a sezonului regular, CSC Dumbrăvița va…

3 minute ago

Simonis răspunde acuzațiilor lansate de Fritz. Muzeul de Artă are proiect de reabilitare, sediile Bibliotecii Județene sunt ale primăriei

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a răspuns acuzațiilor apărute joi, din partea lui Dominic…

O oră ago

Simonis acceptă caracterizarea de Batman, dată de Fritz, dar spune că a văzut și ”ștrumfi leneși”

Alfred Simonis acceptă ”mantaua” de Batman, pusă de primarul Dominic Fritz pe seama sa, dar…

3 ore ago

Bugetul Timișoarei se pregătește să piardă 60 de milioane de lei

Susținător fervent al rămânerii în procent cât mai ridicat al veniturilor realizate în comunitatea locală,…

3 ore ago

Stăpânele inelelor! Școala Gimnazială nr. 24, pe prima treaptă a podiumului județean

Echipa de baschet feminin a Școlii Gimnaziale nr. 24 din Timișoara a obținut o victorie…

4 ore ago

Șansă de revenire! SCM Poli joacă următoarele meciuri acasă

După eșecul de la Baia Mare, care a trimis echipa pe locul 6, prim-divizionara de…

5 ore ago