Categories: Sport

Uhrin, multumit de locul secund

Poli a surclasat cu 4-1 marea rivală Dinamo şi încheie actuala ediţie a Ligii I de fotbal pe locul secund. Dusan Uhrin a declarat, la finalul partidei, că echipa sa a demonstrat astfel că merită să fie pe o poziţie fruntaşă.

Tehnicianul ceh al timişorenilor a părut mulţumit de finalul campionatului. „Sunt bucuros pentru că am reuşit să reparăm măcar puţin din ceea ce am stricat la Galaţi, în etapa trecută. Am reuşit să ne clasăm măcar pe locul 2, cred că am îndeplinit tot ceea ce ne-am propus înainte de meci, cu o mică greşeală. Acum putem sărbători locul 2, dar şi acest 4-1 cu Dinamo. Presiunea a fost mai mare decât în partida cu Oţelul. Am vrut să demonstrăm că merităm să fim aici”, a spus Uhrin. Antrenorul bănăţenilor a mai afirmat că va continua alături de Poli. „Am contract încă un an, de luni vom analiza situaţia echipei. Vreau să dau o şansă şi jucătorilor tineri, avem nevoie să şi creştem fotbalişti pentru echipă”, a continuat cehul. Totuşi, Uhrin se fereşte să facă deja strategii pentru sezonul viitor. „E prea devreme să vorbim despre întăriri, totul depinde de bani. Sunt probleme, ca peste tot, dar sunt convins că se vor rezolva”, a conchis antrenorul lui Poli.
De partea cealaltă, tehnicianului lui Dinamo, Ioan Andone, a recunoscut superioritatea alb-violeţilor. „Am făcut un joc prost, Timişoara a meritat victoria. A jucat foarte bine şi ne-a surprins la mai multe capitole, începând cu formula de start. O felicit pe Poli pentru locul 2 şi pentru faptul că evolua în Champions League. Timişoara ar fi meritat să ia campionatul, dar o poate face la anul, cu mai multă concentrare şi noroc”, a declarat „Ando”.

Share
Published by
Mirela Linta

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

17 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

17 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

19 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

19 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

20 de ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

22 de ore ago