Categories: Economic

Valeriu Tabara considera ca recolta de grau e suficienta

Valeriu Tabără, ministrul Agriculturii, e convins că, dacă va fi un an agricol normal, recolta de grâu va asigura atât consumul intern, cât şi cantităţi mari pentru export.

„Nu sunt susţinute de argumente solide afirmaţiile legate de programul de însămânţări de toamnă şi campania din această primăvară. În toamna lui 2010 s-au semănat peste 1,92 milioane de hectare de grâu, faţă de 1,8 milioane de hectare, cum s-a afirmat în moţiune. Acestea sunt singurele date certe până acum, restul sunt rezultatul unor simple operaţiuni aritmetice, şi nu al estimărilor oficiale asupra producţiei de grâu pe anul 2011”, a spus Valeriu Tabără. Ministrul este de părere că situaţia este valabilă şi în cazul culturilor de primăvară, pentru că sunt comparate cifrele acestui an cu cele din primăvara lui 2009 şi se constată că suprafaţa însămânţată la data de 27 aprilie 2011 este de 2,744 milioane de hectare, faţă de cea de 2,497 milioane de hectare aferentă anului trecut. În ceea ce priveşte ajutoarele financiare pentru agricultori, pentru anul 2009, subvenţiile acordate s-au depus până la jumătatea anului 2010. La sfârşitul lunii iunie 2010 încă mai erau restanţe de plată. Tabără a mai precizat că exportul de produse agroalimentare a crescut cu 40,7%, în 2010, balanţa comercială cu produse agroalimentare modificându-se pe plus comparativ cu 2009.

Share
Published by
Costin Iuga

Recent Posts

Istanbul – Ankara – Cappadocia. Un circuit de vis în Turcia cu As Tour Timişoara

Agenţia As Tour Timişoara vă propune, în perioada 28 aprile-5 mai, un sejur de vis…

17 minute ago

Primul spital PPP din România: Timișoara rupe blestemul sau îl confirmă?

Spitalul Municipal din Timișoara funcționează astăzi într-o infrastructură fragmentată, dispersată în clădiri vechi și tot…

3 ore ago

Weekend dedicat experiențelor la Iulius Town: expoziție de machete, evenimente pet-friendly și spectacole pentru copii

De la evenimente dedicate iubitorilor de sport, expoziție cu machete și navomodele, până la întâlniri…

3 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 14 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 14.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

3 ore ago

Nu a fost vorba despre progres la Pecica, mai degrabă de ceva regres! Politehnica, doar egal în penultima etapă a sezonului regular

Joc de luptă, dar slab din punct de vedere calitativ, la Pecica, între gazdele de…

17 ore ago

Administrația județului a preluat Vila Internațional/FOTO

Consiliul Județean Timiș a preluat, vineri, clădirea Vilei Internațional, după mulți ani în care aceasta…

19 ore ago