Categories: Administratie

Autostrada spre Arad, gata la sfarsitul anului?

Două treimi din Autostrada Vestului sunt gata. Autoritățile susțin că verificările periodice au avut un rol foarte important în terminarea lucrărilor. Mai mult, edilii susțin că, în același ritm, până la sfârșitul anului, autostrada va fi gata.

„În urmă cu două luni eram la 40% din graficul lucrărilor. Acum suntem la 63%, ceea ce ne dă speranţa că la finele anului tronsonul va fi gata”, a declarat prefectul de Timiș, Mircea Băcală. Din cei 32 de kilometri ai autostrăzii, 17 sunt în județul Timiș. Autostrada va lega România de Europa Occidentală, iar porţiunea din vest a coridorului IV pan european va face legătura cu Ungaria, pe ruta Sibiu – Lugoj – Timişoara – Arad – Nădlac. Autostrada Timişoara-Arad costă aproximativ 200 de milioane de euro, bani asiguraţi în cea mai mare parte de Banca Europeană de Investiţii. Guvernul României contribuie cu 70 de milioane de euro.

Share
Published by
Alecsandra Stanici

Recent Posts

Trei locuri de muncă disponibile la Horticultura

SC Horticultura face angajări, existând trei posturi disponibile, atât pentru activități administrative, cât și pentru…

2 minute ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 17 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 17.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

36 de minute ago

Corpul unui bărbat a fost găsit în canalul Bega. Nu se ştie cu exactitate cauza decesului

Luni 16 martie, în jurul orei 16:40, polițiștii Secției 2 Urbane au fost sesizați cu…

12 ore ago

Cei mai activi cititori ai Bibliotecii UPT au fost recompensați

Surprize plăcute pentru cei îndrăgostiți de lectură. Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a găzduit, în 16…

15 ore ago

Continuă programul Primăriei Timișoara de reparații și întreținere în școli. Vizate, peste 20 de școli, licee și grădinițe

Primăria Timișoara continuă programul de reparații și întreținere în unitățile de învățământ din municipiu, început…

16 ore ago

Cum va fi vremea în Banat până la finele lui martie

Valorile termice maxime vor avea oscilații ușoare în perioada 16 - 29 martie, la nivel…

16 ore ago