Categories: Timp liber

Hashoo si Nane traiesc pentru hip-hop

Rapperii din Timişoara se fac cunoscuţi pe Youtube. E singurul loc unde pot să îşi transmită gândurile şi nemulţumirile. Pentru ei, muzica e mai mult decât o înşiruire de note pe portativ, e un altfel de limbaj. La fel ca şi hainele largi pe care le poartă sau faptul că obişnuiesc să lungească vocalele. De cele mai multe ori, îşi produc singuri clipurile, pe care le pun pe Youtube. Una peste alta, nu eşti rapper adevărat dacă nu le cunoşti numele. Doi dintre ei sunt Hashoo şi Nane.

De unde pasiunea pentru muzică?
Hashoo: Înainte, a fost pasiunea pentru poezie, care ulterior am descoperit că se îmbină frumos cu stilul muzical pe care îl abordez. Muzica înseamnă mesaj, iar eu sunt un om care are multe de spus.
Nane: Sunt pasionat de poezie încă din primii ani de şcoală. Scriam mici poezioare deja prin clasa a doua. Mai târziu, am descoperit hip-hop-ul. A fost dragoste la prima vedere! Ţin minte că se asculta masiv B.U.G. Mafia în anii ’90 pe la bloc pe la mine

Cum credeţi că o să fie lucrurile peste zece ani?
Hashoo: Am o părere proastă despre ţara în care trăiesc, am văzut şi alte lumi şi poate un ţigan stând la cerşit în faţa Coloseumului te face să ai o părere proastă despre România. Cât despre muzică, o văd bine… Sunt mulţi artişti tineri, foarte talentaţi, care stau pregătiţi la porţile radioului. Să speram că se va face mai des auzită muzica cu mesaj pe radio şi tv şi se va renunţa la promovări şi clisee gen „eminem de românia”. Eu peste 10 ani? 21+10=31 ani, clar, tot muzică…
Nane: Habar nu am. Nu trebuie decât să aşteptăm şi să auzim. Sper ca în hip-hop cel puţin, în România, lucrurile să devină un pic mai relaxate. Sper ca oamenii să înţeleagă că nu totul ţine de şepci întoarse, blugi largi şi tobe clasice. Hip-hop-ul, la originile lui, de fapt înseamnă mesaj puternic.

Ce planuri aveţi pentru viitor?
Hashoo: Lucrez intens. Până la sfârşitul anului am planificat să scot două clipuri şi ceva single-uri. Vor fi ceva surprize plăcute, sper, mai multe abordări, aştept să dau „bum”-ul şi nu cu autotune-ul. www.hashoo.ro e site-ul unde mă puteţi găsi, de aici aflaţi şi facebookul, youtubeul, poze, evenimente, video, cam tot ce trebuie.
Nane: Muzică. Foarte multă muzică. Şi mai multă muzică. O să muncesc până când o să obţin exact rezultatele pe care mi le doresc. Imediat voi lansa un clip nou, ceva experimental. Va fi la o piesă nouă de pe noul mixtape. Va ieşi clipu’ ăsta, va ieşi tot mixtape-ul apoi, după care foarte multe single-uri.

Top 10 al playlist-ului vostru?
Hashoo: În ultima perioadă, wiz khalifa Collie Buddz, Nas cu Damian Marley -Distant Relatives (genial albumul), Eminem – recovery şi mult, mult hip-hop autohton. Cam tot ce apare şi e digerabil.
Nane: Jay-Z – 99 Problems, wiz khalifa – I Still Remember, Hurts – Wonderful Life, Metallica – Nothing Else Matters, Queen – Bohemian RhapsodyBookmark 2pac – Lil’ Homies… Mi-e foarte greu să-mi aduc aminte acum. Ascult foarte multă muzică şi foarte multe genuri. Ultimul album al lui Wiz Khalifa stă la mine în playlist de când a apărut

Ce vă place şi ce nu vă place în Timişoara?
Hashoo: Îmi place că e un oraş verde, îmi place arhitectura, îmi place istoria, îmi plac oamenii. Nu îmi plac maneaua şi prostia, praful şi sărăcia, că aştia sunt factorii sociali made in Romania.
Nane: E marfă. Mereu mi-a plăcut. Ce nu îmi place sunt oamenii din alte părţi care, brusc, împrumută accentul de aici.

Un sfat pentru fani, pentru cei care vă ascultă piesele şi pentru cei care nu vă ascultă.
Hashoo: Depinde la ce muzică s-au gândit. Dacă s-au gândit la hip-hop, i-aş sfătui să stea mult închişi în studio. Să nu se gândească că e o joacă şi să facă muzică într-un mod profesionist. Nu cred în ideea de fan, pentru că a fi fanul cuiva, pentru mine înseamnă a considera acel artist cel mai bun, iar eu mai am multe trepte de urcat până să ating pragul acela. Pentru cei care mă ascultă: să asculte muzică, nu zgomot. Pentru cei care încă nu m-au ascultat: să mă asculte.
Nane: Sfat? Nu ştiu ce sfaturi aş putea eu să le dau. Să asculte ce vor şi să facă ce le place.

[nggallery id=494]





Share
Published by
Madalina Raveanu

Recent Posts

Prețul stabilității iluzorii: de ce guvernarea prin ezitare ne împiedică să avansăm

România nu este condusă de o coaliție. Este administrată printr-un armistițiu administrativ cu program zilnic, unde…

2 ore ago

AS Tour Timişoara vă invită la un sejur de vis în care să descoperiţi secretele Deltei Dunării

În mai 2026, când Delta Dunării înflorește, păsările se întorc acasă, iar nuferii colorează canalele,…

2 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 7 februarie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 07.02.2026, unde se vor executa reparaţii…

3 ore ago

Ioan Mateescu a rămas singurul candidat pentru şefia Asociației Județene de Fotbal Timiș. Şi-a constituit echipa de vicepreşedinţi

Ioan “Mateo” Mateescu şi-a depus astăzi oficial dosarul de candidatură pentru funcția de președinte al…

17 ore ago

O sugestie interesantă din partea Visit Timiș la final de săptămână: sunteți invitați într-un oraș cu totul special

Weekend-ul acesta profităm de vremea bună și Visit Timiș are o sugestie interesantă pentru toți…

18 ore ago

Primăria Timișoara pregătește reabilitarea clădirii ”Școlii Mici”, pentru a o transforma în grădiniță

Clădirea ”Școlii Mici” din cartierul Plopi va primi o nouă șansă pentru a găzdui activități…

18 ore ago