La un secol de la primele zboruri ale lui Aurel Vlaicu, o formaţie alcătuită din opt avioane de mici dimensiuni a decolat de la Timişoara, spre Croaţia. Piloţii şi asistenţii de zbor vor vizita două insule şi oraşul Dubrovnik, într-o expediţie care vrea să celebreze astfel personalitatea lui Aurel Vlaicu.
Acţiunea este organizată de Asociaţia Sportivă de Aeronautică Timişoara (ASALT), iar ideea s-a înfiripat în toamna anului trecut. Cele opt avioane vor zbura în formaţie, fiecare la bord cu un căpitan şi un copilot, toţi cu sute de ore de zbor la activ. Trei avioane sunt din Timişoara, iar celelalte, din Rădăuţi, Bistriţa, Miercurea Ciuc, Cluj Napoca şi Oradea. Primul zbor va dura peste trei ore, iar la finele lui, avioanele vor ajunge pe insula croată Losinj, situată la 600 de kilometri de Timişoara. Luni se va pleca spre insula Brac, iar marţi, spre Dubrovnik. Întoarcerea acasă este programată pentru joi. „Este pentru prima dată când opt avioane de mici dimensiuni vor zbura în formaţie, peste frontiera României şi vor efectua prima aterizare la 600 de kilometri de la decolare. Acesta este modul nostru de a-l omagia astfel pe Aurel Vlaicu, unul din pionierii aviaţiei mondiale”, spune Sorin Bochiş, pilot-comandant la Carpatair şi „şeful” acestui zbor. (sursa foto: skyscrapercity.com)
Joc de luptă, dar slab din punct de vedere calitativ, la Pecica, între gazdele de…
Consiliul Județean Timiș a preluat, vineri, clădirea Vilei Internațional, după mulți ani în care aceasta…
De luni, 16 martie, începe programul anual de întreținere și cosire a spațiilor verzi din…
În ultima etapă a sezonului regular din Liga 2, CSC Dumbrăvița primește vizita Concordiei Chiajna.…
De curând, a fost aprobată o ordonanță de urgență care modifică și completează Legea nr.…
Anne Applebaum, o cunoscută jurnalistă și scriitoare, s-a aflat, joi seara, la Universitatea de Vest…