Categories: Economic

Magazinul Lidl, deschis in toamna

Primul magazin Lidl din Timişoara este gata. Vineri dimineaţă, constructorul a predat beneficiarului clădirea finalizată. În perioada următoare, Lidl va aduce marfa.

Deocamdată oficialii companiei refuză să facă publică data deschiderii pentru public a magazinului, însă acesta va fi inaugurat cel mai târziu în toamnă. Noul magazin va fi situat lângă sensul giratoriu din Calea Buziaşului, vizavi de AEM. Magazinul din Calea Buziaşului este primul dintr-o serie care vor apărea în Timişoara. Istoria Lidl începe în Germania în anii ‘30, odată cu înfiinţarea companiei Lidl & Schwarz, care comercializa produse alimentare în regim en gros. Lidl are magazine în mai multe ţări şi este unul dintre cele mai mari lanţuri de magazine de tip discount din Europa. Compania a achiziţionat pe piaţa românească reţeaua de magazine Plus, astfel că toate cele 300 de unităţi au fost deja incluse în reţeaua Lidl.

Share
Published by
Georgeta P.

Recent Posts

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

4 minute ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

44 de minute ago

Pregătiri pentru campania de colectare a deșeurilor vegetale la Jebel

Primăria comunei Jebel anunță că începând din data de 15 aprilie, va începe acțiunea de…

2 ore ago

Enciclopedia care elogiază valorile Banatului, lansată la Bookfest Timișoara

Mai mult decât o carte... Vorbim de un adevărat almanah istoric care va dăinui peste…

2 ore ago

La Timișoara a avut loc o nouă ediție a Business Week @ FEAA

Universitatea de Vest Timișoara a găzduit, în perioada 16–20 martie, ediția din acest an a…

3 ore ago

Trecerea peste calea ferată de la Cărpiniș, semaforizată

Din aceste zile, în zona trecerii la nivel cu calea ferată de la Cărpiniș, pe…

3 ore ago