Categories: SocialUltima ora

Primar fara carnet, prins la volan

Primarul comunei timişene Peciu Nou a fost prins, duminică, la volan deşi avea suspendat dreptul de a conduce pe drumurile publice. El s-a ales cu dosar penal în februarie 2010, după ce a fost prins conducând băut. Acum, spune că va da în judecată Poliţia, deoarece susţine că avea actele în regula.

Primarul Ioan Fărcălău a fost depistat de poliţiştii de la Rutieră duminică, pe drumul dintre Parţa şi Şag, la volanul maşinii personale marca Dacia Logan. Oamenii legii i-au cerut edilului permisul, însă acesta nu l-a putut prezenta, deoarece, în 6 februarie 2010, poliţiştii i-au suspendat dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice după ce l-au prins băut la volan. Atunci, Ioan Fărcălău a fost oprit pe Calea Şagului din Timişoara, pentru un control de rutină, iar agenţii de poliţie l-au testat cu etilotestul, rezultatul aparatului indicând că acesta consumase alcool. Primarul din Peciu Nou s-a ales cu dosar penal pentru conducere sub influenţa alcoolului şi i-a fost suspendat dreptul de a conduce. Deşi se pare că dosarul penal în acest caz nu a fost finalizat, edilul s-a urcat din nou la volan şi a fost depistat conducând duminică pe drumul ce leagă localităţile Parţa şi Şag. El se va alege acum cu un nou dosar penal, de această dată pentru că a condus fără permis. „Conducătorul auto oprit duminică pe drumul dintre Parţa şi Şag a avut un dosar penal pentru conducerea maşinii sub influenţa băuturilor alcoolice în 2010. Acum a fost depistat la volan, deşi avea permisul suspendat. Şoferul putea să aibă permisul la el, dar nu avea drept să conducă. Una e să ai permisul la tine şi alta e să ai dreptul să conduci. Eu sunt un tip corect şi am învăţat că nimeni nu este mai presus de lege. Maşina nu ar fi plecat de acolo nici peste cadavrul meu”, a declarat comisarul Dumitru Domoşnean, şeful Poliţiei Rutiere Timişoara. „Îi dau pe toţi în judecată. Este inadmisibil să se ajungă la astfel de minciuni. Am permisul în regulă de trei, dacă nu patru luni. Le-am arătat actul şi poliţiştilor. Nu pot să înţeleg cum s-a ajuns aici. Poliţiştii mi-au pus rapid etilotestul. Arăta zero pe linie. S-au mirat. Ştiu de ce. Sunt mulţi care mă urmăresc non-stop şi sună la 112 să mă reclame că conduc beat”, spune, pe de altă parte, Ioan Fărcălău. (sursa foto: monitorulpeciunou.blogspot.com)

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

Rectorul UPT atrage atenția asupra transformării profunde pe care AI o aduce pe piața muncii și în mediul academic

Florin Drăgan, rectorul UPT vorbește deschis despre un subiect important al zilelor noastre, efectele inteligenței…

3 ore ago

Crimă la stână! Un cioban a fost omorât cu sânge rece, iar suspectul a fost prins după câteva ore de căutări

Miercuri dimineața, în jurul orei 8, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Făget – Secția 10…

4 ore ago

Au început lucrările de amenajare a două noi sensuri giratorii, la Albina și Sacoșu Turcesc, pe drumul județean Timișoara – Buziaș/FOTO

Două noi sensuri giratorii vor fi amenajate în cursul acestui an pe drumul județean care…

6 ore ago

Primăria Timișoara suspendă temporar încasarea taxelor și impozitelor locale, pentru aplicarea noilor reduceri fiscale

Timp de trei zile, încasarea taxelor și impozitelor locale va fi suspendată de către Direcția…

8 ore ago

Finanțarea din fondurile publice ale Timișului a acțiunilor sportive, în dezbatere publică

Timișenii își pot spune opinia asupra modului în care județul va finanța din bani publici…

9 ore ago