Expoziţia medicală, organizată de CCIAT sub patronajul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş”, are loc la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT, de pe Bulevardul Eroilor de la Tisa, în perioada 16 – 18 iunie. Evenimentul, care găzduieşte şi un congres, se desfăşoară pe trei secţiuni, medicină generală, medicină dentară şi farmacie. Participă la lucrările congresului personalităţi din lumea medicală românească şi din străinătate. În plus, toate manifestările ştiinţifice vor fi creditate cu puncte EMC şi EFC. La Timmedica vor participa producători de materiale, instrumente, echipamente şi dotări pentru cabinete medicale, policlinici şi spitale, laboratoare de analize, centre de diagnostic şi imagistică, bănci de organe şi celule Stem, echipamente medicale de protecţie, medicamente, produse farmaceutice şi parafarmaceutice. În cadrul expoziţiei are loc şi un salon de servicii medicale private, dedicat publicului larg.
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…
Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…
În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…
Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…
Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…
În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…