Categories: Economic

„Investeste in oameni” – program pentru tinerii someri

Câteva sute de şomeri din judeţele Hunedoara şi Timiş vor fi ajutaţi să-şi găsească locuri de muncă printr-un program finanţat cu fonduri europene.

Proiectul „Investeşte în oameni!” este iniţiat de Consiliul Regional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii Deva are un buget de 2,1 milioane de lei şi se va întinde pe durata a 24 de luni. Partenerul hunedorenilor este Oficiul Teritorial pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie Timişoara. Obiectivul proiectului este creşterea ratei de ocupare şi facilitarea integrării pe piaţa muncii a tinerilor şomeri din cele două judeţe. „Vor fi 120 de tineri şomeri care vor avea, la finalul proiectului, trei diplome recunoscute de Ministerul Muncii. Ştim sigur că este vorba despre cursuri de operare PC şi limba engleză, urmând ca alte cursuri să fie identificate în urma chestionarelor completate de cei implicaţi. Le vom oferi subvenţii pentru cursurile de teorie, decontarea transportului şi o masă gratuită pe zi, dar mai importantă decât aceste beneficii materiale este stabilirea unui traseu profesional foarte clar. Prin acest proiect ne-am mai angajat să găsim un loc de muncă pentru 24 dintre oamenii implicaţi în acest proiect, plus alte cinci persoane care vor fi ajutate să-şi înfiinţeze un SRL sau PFA”, explică Lucian Moldovan, preşedintele CRIPMM. În judeţul Timiş, după ultimele estimări, rata şomajului este sub 1,8%. În Hunedoara, aceasta depăşeşte 6%. Cei interesaţi de acest proiect pot obţine informaţii suplimentare la numerele de telefon 0254/232.135 sau 0744/393.781 sau scriind la adresele de e-mail office@cripmmdeva.ro sau cripmm@gmail.com.

Share
Published by
Dana Popa

Recent Posts

STPT anunță modificări ale programelor de circulație pentru liniile 5, 9, 11, M11, 14 și M14

Societatea de Transport Public Timișoara anunță că, începând cu data de 30 martie 2026, în…

O oră ago

CCIA Timiș facilitează accesul companiilor timișene la Târgul Internațional de Agricultură Novi Sad

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită companiile timișene să participe la o misiune…

O oră ago

Expoziția „Fragilitatea Eternului. De la Pompeii la Grand Tour până astăzi” rămâne deschisă până în 3 mai, la Muzeul Național de Artă Timișoara

Interesul ridicat manifestat de public ține expoziția „Fragilitatea Eternului. De la Pompei la Grand Tour…

O oră ago

Normalitatea revine la accesul spre Sânandrei. Șoferii nu vor mai ocoli kilometri pentru a intra pe drumul județean

Consilierii județeni au aprobat documentația tehnică în vederea realizării unui nou drum care să ofere…

O oră ago

Primăria Timișoara dorește semnarea unui parteneriat pentru a ajuta la adopția câinilor din adăpostul Danyflor

Primăria Timișoara caută noi modalități pentru a reduce numărul câinilor care rămân în adăpost și…

O oră ago

Aproape 200 de copii la un puternic turneu de tenis de masă. Începe a VI-a ediție a Dumbrăvița Championships Trophy

Unul dintre cele mai importante și așteptate evenimente ale tenisului de masă din Dumbrăvița se…

3 ore ago