Scandal monstru într-o familie din Lugoj. Pentru că aveau opinii diferite, un bărbat şi.a luat la bătaie cumnatul, până l-a băgat în spital. Înainte, îi furase şi două telefoane mobile.
Incidentul s-a petrecut în noaptea de luni spre marţi, într-o locuinţă din Lugoj. Un bărbat în vârstă de 42 de ani şi-a bătut cumnatul până l-a băgat în spital, totul din cauza unor discuţii în contradictoriu. Victima a fost preluată de o ambulanţă de la locul incidentului, fiindu-i acordate îngrijiri medicale. Poliţiştii au fost anunţaţi despre cele întâmplate şi au deschis o anchetă în acest caz. Oamenii legii au stabilit că, luni, cu doar câteva ore înainte de a stârni scandalul, agresorul intrase în casa cumnatului său, de unde a plecat, nonşalant, cu două telefoane mobile. Bărbatul de 42 de ani a fost audiat de poliţişti şi s-a ales cu dosar penal pentru violare de domiciliu, lovire sau alte violenţe şi furt calificat. Dacă va fi găsit vinovat el riscă să ajungă la închisoare.
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…
Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…
În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…
Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…
Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…
În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…