Categories: Sfaturi juridice

Durata proceselor

Dosare finalizate irevocabil în ani de zile, luni de aşteptare de la deschiderea unui proces până la primul termen de judecată, perioade foarte lungi între termenele de judecată (şi lista poate continua) sunt perspectivele pe care fiecare le trăieşte în cazul în care doreşte să deschidă o acţiune în justiţie sau dacă este supus unei proceduri judiciare.

Suntem cu toţii martorii unor întâmplări propagate cu viteză şi amplificate în mass media, ce ne determină să devenim cât se poate de rezervaţi, prudenţi sau chiar reticenţi când vine vorba de a apela la justiţie.
În aceste coordonate, cel mai evident impediment de care în mod virtual ne ciocnim atunci când vrem să demarăm o acţiune în instanţă este timpul în care problema noastră se va soluţiona. Se pune întrebarea dacă în anumite cazuri, mediatizate, în condiţiile unor dosare penale s-a ajuns ca datorită întinderii în timp a procesului să se prescrie răspunderea penală a autorului, rezolvarea unui litigiu civil ce ne priveşte în mod direct nu va fi întinsă în timp într-atât încât interesul în rezolvarea obiectului litigios să dispară.
În faţa unor astfel de întrebări, răspunsurile specialiştilor au consistenţa documentării statistice. Astfel se opinează că exagerarea întinderii în timp a unui proces este de cele mai multe ori rezultatul unei gestionări defectuoase a pricinii de către una din părţile litigante, mai nou cazurile prelungite nejustificat devenind excepţia de la regulă.
Adoptarea unor legi speciale pentru accelerarea rezolvării cauzelor este rezultatul preocupării continue a statului, urmare a presiunilor UE, pentru scurtarea timpului de soluţionare a unui proces.
Din nefericire însă, noţiunile şi instituţiile nou introduse nu şi-au găsit de multe ori utilitatea sau au fost aplicate greoi încât rezultatul scontat a întârziat să apară.
Important de ştiut este faptul că o cauză bine administrată are şanse mai mici de a se întinde în timp. Asta nu înseamnă că toate cauzele de durată ar fi lacunar susţinute. De pildă, un motiv de actualitate care conduce la întârzierea soluţionării unei pricini îl reprezintă efectuarea unei expertize judiciare, în probaţiune. Sunt foarte frecvente cazurile în care experţii solicită termene succesive pentru terminarea lucrărilor (asta şi din cauza numărului mic de specialisşi din anumite domenii foarte solicitate cum sunt expertizele topografice de exemplu) care dacă nu sunt bine argumentate dau dreptul părţilor să le conteste prin susţinerea unor contraexpertize ce din nou necesită timp pentru a fi efectuate. În alte situaţii, rezolvarea cauzelor atârnă de depunerea anumitor acte de către autorităţi ale statului care omit pentru mai mule termene să se conformeze obligaţiilor, aspect ce nu poate fi imputat vreunei părti litigante, şi evident că exemplele pot continua.
Prin urmare, în condiţiile unei administrări corecte a unui litigiu, dacă obiectul cauzei nu presupune expertizări şi dacă niciuna din părţi nu caută să obstrucţioneze rezolvarea litigiului, şansele de finalizare într-un timp rezonabil a unui proces sunt foarte mari.

Share
Published by
Dan Surianu, avocat

Recent Posts

Corpul unui bărbat a fost găsit în canalul Bega. Nu se ştie cu exactitate cauza decesului

Luni 16 martie, în jurul orei 16:40, polițiștii Secției 2 Urbane au fost sesizați cu…

O oră ago

Cei mai activi cititori ai Bibliotecii UPT au fost recompensați

Surprize plăcute pentru cei îndrăgostiți de lectură. Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a găzduit, în 16…

4 ore ago

Continuă programul Primăriei Timișoara de reparații și întreținere în școli. Vizate, peste 20 de școli, licee și grădinițe

Primăria Timișoara continuă programul de reparații și întreținere în unitățile de învățământ din municipiu, început…

5 ore ago

Cum va fi vremea în Banat până la finele lui martie

Valorile termice maxime vor avea oscilații ușoare în perioada 16 - 29 martie, la nivel…

5 ore ago

Dumbrăvița începe play-out-ul pe terenul ultimului adversar, Chiajna. Derby-ul zonal cu Reșița e in etapa a V-a

După un început de 2026 cu 10 puncte din 12 posibile, CSC Dumbrăvița vrea să…

7 ore ago

Majoritatea românilor cred că e nevoie de o reformă administrativ-teritorială. Doar votanţii AUR cred contrariul

Potrivit BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026,…

8 ore ago