Categories: Invatamant

Patru licee nu spala rusinea unui judet

Sunt patru unităţi de învăţământ în Timiş care au avut peste 90% procent de promovare, dar şi zece în care niciun elev nu a reuşit să ia notă de trecere la Bac. Cu doar 31,79% elevi promovaţi, Timişul este unul din judeţele codaşe la această sesiune a examenului de maturitate.

După rata de promovare a examenului maturităţii, primele patru unităţi de învăţământ din Timiş sunt Liceul Waldorf (94,45%), urmat de Colegiul Naţional „CD Loga” (93,79%), Colegiul Naţional Bănăţean (92,86%) şi Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” (90,17%). Alte zece licee din Timiş au reuşit „performanţa” de a nu avea niciun elev promovat la bacalaureat. Este vorba de Colegiul Tehnic de Vest, grupurile şcolare Industrial Transporturi Auto, „Tudor Tănăsescu”, „Iulian Drăcea”, de Chimie şi Protecţia Mediului „Azur”, Industrial de Transporturi Căi ferate, Liceul Silvic, liceele particulare „Ioan Stavici” şi „Socrates”, toate din Timişoara, plus Grupul Şcolar Agricol din Orşişoara. Conform statisticii, în Timiş sunt 4.738 de elevi care nu au trecut examenul de bacalaureat. Pe lângă cele zece unităţi şcolare cu zero promovare al bac, alte zece au înregistrat mai puţin de zece promovaţi (respectiv câte unul, trei, patru, şase sau nouă elevi pe promoţie).

Procente promovare bacalaureat iunie – iulie 2011

Colegiul Tehnic de Vest Timişoara 0%
Colegiul Economic „FS Nitti” Timişoara 31,08%
Colegiul Naţional „Ana Aslan” Timişoara 48,89%
Colegiul Naţional „C. Brediceanu” Lugoj 78,63%
Colegiul Naţional „CD Loga” Timişoara 93,79%
Colegiul Naţional „Iulia Hasdeu” Lugoj 74%
Colegiul Naţional Bănăţean Timişoara 92,86%
Colegiul Naţional de Artă „Ion Vidu” Timişoara 70,13%
Colegiul Tehnic „Emanuil Ungureanu” Timişoara 3,55%
Colegiul Tehnic „Henri Coandă” Timişoara 17,04%
Colegiul Tehnic „Ion Mincu” Timişoara 18,08%
Colegiul Tehnic „Regele Ferdinand” Timişoara 0,49%
Colegiul Tehnic Timişoara 5,80%
Grup Şc. Industrial Transporturi Auto Timişoara 0%
Grup Şcolar „Valeriu Branişte” Lugoj 17,06%
Grup Şcolar „Aurel Vlaicu” Lugoj 14,61%
Grup Şcolar „Mihai Eminescu” Jimbolia 15,97%
Grup Şcolar „Romulus Paraschivoiu” Lovrin 24,59%
Grup Şcolar „Sf. Nicolae” Deta 50,65%
Grup Şcolar „Ştefan Odobleja” Lugoj 7,50%
Grup Şcolar „Traian Grozăvescu” Nădrag 56,46%
Grup Şcolar „Tudor Tănăsescu” Timişoara 0%
Grup Şcolar „Iulian Drăcea” Timişoara 0%
Grup Şcolar Agricol Biled 4,03%
Grup Şcolar Agricol Orţişoara 0%
Grup Şcolar de Chimie şi Protecţia Mediului „Azur” Timişoara 0%
Grup Şcolar de Industrie Alimentară Timişoara 2,02%
Grup Şcolar de Poştă şi Telecomunicaţii Timişoara 14%
Grup Şcolar Industrial Electrotimiş Timişoara 0,64%
Grup Şcolar Transp. Căi Ferate Timişoara 0%
Grup Şcolar Silvic Timişoara 0%
Grup Şcolar Sânnicolau Mare 1,15%
Liceul Teoretic „Dositei Obradovici” Timişoara 36%
Liceul „Alexandru Mocioni” Ciacova 78,05%
Liceul „Grigore Moisil” Timişoara 87,41%
Liceul cu Program Sportiv „Banatul” Timişoara 32,23%
Liceul de Arte Plastice Timişoara 73,21%
Liceul Pedagogic „Carmen Sylva” Timişoara 87,97%
Liceul Teologic Baptist Timişoara 52,18%
Liceul Teologic Penticostal Logos Timişoara 42,38%
Liceul Teologic Romano-Catolic „Gerhardinum” Timişoara 56,23%
Liceul Teoretic „Bela Bartok” Timişoara 36,74%
Liceul Teoretic „Ioan Jebelean” Sânnicolau Mare 41,13%
Liceul Teoretic „JL Calderon” Timişoara 75,46%
Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” 90,17%
Liceul Teoretic „Sfinţii Kiril şi Metodiu” Dudeştii Vechi 8,34%
Liceul Teoretic „Traian Vuia” 86,28%
Liceul Teoretic „Vlad Ţepeş” Timişoara 46,16%
Liceul Teoretic „W. Shakespeare” Timişoara 79,25%
Liceul Teoretic Buziaş 62,27%
Liceul Teoretic Gătaia 27,05%
Liceul Teoretic Peciu Nou 82,76%
Liceul Teoretic Periam 35,49%
Liceul Teoretic Recaş 9,84%
Liceul Waldorf Timişoara 94,45%
Liceul „Ioan Slavici” 0%
Liceul Particular Henri Coandă 2,50%
Liceul Teoretic Millenium 47,50%
Liceul Teoretic Socrates 0%
Liceul UCECOM „Spiru Haret” 3%

Share
Published by
Alecsandra Stanici
Tags: licee

Recent Posts

Anunţ SDM

MUNICIPIUL TIMIȘOARA, anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru…

35 de minute ago

Problema banilor pentru Institutul Oncologic Timișoara e rezolvată. Alocări până în 2030, timp de implementare suplimentar

Lipsa de încredere în realizarea Institului Oncologic Timișoara nu mai are susținere, finanțarea obiectivului este…

47 de minute ago

Piața imobiliară din Timișoara rămâne cea mai accesibilă dintre marile orașe din România

Timișoara și Iașiul rămân cele mai accesibile piețe imobiliare din România, din marile orașe. În…

2 ore ago

Primăria Timișoara anunță obținerea unei sentințe favorabile, la Tribunalul Timiș, pentru terenul de la baza No Name

Primăria Timișoara anunță că a obținut o victorie în justiție, în demersurile de obținere a…

2 ore ago

La Timișoara va funcționa un centru pentru tratarea AVC, dotat cu aparatură de 30 de milioane de lei

Timișoara pregătește înființarea unui centru de excelență pentru pacienții cu AVC. În urma unor investiții…

2 ore ago

A intrat în fața trenului și a scăpat ca prin urechile acului… Accident feroviar la Peciu Nou

Un șofer neatent a avut zile... În jurul orei 13:30, ISU Timiș a fost solicitat…

4 ore ago