I-a tras pe urechi pe şefii de deconcentrate care nu participă la colegiile prefecturale, acum şi-a îndreptat atenţia către secretarii primăriilor din judeţ. Prefectul Mircea Băcală spune că primii luaţi la puricat vor fi cei în cazul cărora greşelile sunt deja dovedite.
Prefectul Mircea Băcală promite o evaluare generală a tuturor secretarilor de primării. „Facem o evaluare a tuturor secretarilor din judeţul Timiş. Aceştia fie nu ştiu să întocmească documente şi vin zilnic la Instituţia Prefectului, fie ne trimit greşit documentele. În urma acestor evaluări, vom face un raport către fiecare primar şi primarul va decide dacă va mai ţine acel secretar sau nu”, spune Băcală. Acesta suţine că există mai multe primării unde actele ce trebuie trimise în maximum zece zile întârzie şi jumătate de an.„Există câteva primării unde secretarii nu ne trimit documentele luni de zile, deşi au obligaţia să le trimită în maximum zece zile. Nu ne trimit nici când le facem adresă, nici când îi sancţionăm. Facem această evaluare, trimitem primarilor, iar pe cei cu probleme îi vom chema la comisia de disciplină. Primarul poate da sancţiune de diminuare a salariului ori desfacerea contractului de muncă”, mai spune prefectul. Evaluarea va consta într-un test oral dat de juriştii Prefecturii Timiş.
În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…
CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…
Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…
Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…
Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…
În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…