Categories: Sport

BCM Danzio a inceput pregatirea

BCM Bega Danzio Timişoara şi-a reluat pregătirile în vederea noului an competiţional. După două zile de antrenamente, timişorencele vor pleca în cantonament la Ocna Şugatag.

Echipa s-a reunit luni, iar Ljubomir Kolarevic a susţinut primul antrenament. „Fetele sunt într-o condiţie foarte bună. Mai avem două zile de antrenament în care se vor prezenta încă trei jucătoare, printre care şi senegaleza Kine Kane, care va sosi în această seară, cu preşedintele Dan Ionescu. Ancuţa Stoenescu se va alătura lotului în 22 august. Echipa este completă cu cele patru transferuri efectuate în această vară, Fatou Kane, sârboaiecele Biljana Pesovic şi Jovana Vukoje, slovena Martina Ostermanna, precum şi prelungirea contractului coşgeterei Stoenescu”, a declarat tehnnicianul lui Danzio. În perioada 17-29 august, bănăţencele au programat un stagiu de pregătire la Ocna Şugatag, după care se vor întoarce în forţă pentru a-şi atinge obiectivele. „Avem ambiţii. În primul rând ne dorim menţinerea în divizia A, pe urmă sperăm să accedem în play-off, iar mai apoi vom vedea”, a afirmat Kolarevic. Danzio va evolua în acest an, în premieră, şi în Liga Balcanică. „Este o competiţie foarte bună, puternică, unde se întrec echipe valoroase, din Serbia, Macedonia sau Bosnia. Danzio este prima echipă din România care va evolua în Liga Balcanică, sperăm să avem o evoluţie cât mai bună.”, a încheiat antrenorul sârb. Sezonul trecut, BCM Bega Danzio Timişoara a întrecut aşteptările şi a încheiat Divizia A de baschet feminin pe poziţia a IV-a.

Share
Published by
Mirela Linta

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

3 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

3 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

4 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

4 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

5 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

7 ore ago