Accident mortal în Timiş! O femeie şi-a pierdut viaţa, iar alte trei persoane au fost grav rănite într-un accident petrecut luni seara în localitatea Belinţ.
Cele patru victime se aflau într-un autoturism şi se îndreptau către Lugoj. În Belinţ, şoferul automobilului a intrat într-o depăşire riscantă, fără să se asigure suficient. Automobilul lui s-a lovit frontal de un TIR ce venea din sensul opus. Soţia şoferului, o femeie de 62 de ani, aflată pe bancheta din spate, a murit pe loc iar şoferul are leziuni severe. Alte două persoane care se aflau în maşină sunt rănite. Cei trei răniţi au fost preluaţi de ambulanţe şi transportaţi la Spitalul Judeţean, pentru îngrijiri medicale. Circulaţia a fost blocată zeci de minute pe ruta Timişoara – Lugoj, din cauza accidentului. Poliţiştii au demarat acum o anchetă, pentru a stabili exact condiţiile în care s-a produs evenimentul rutier.
Unul dintre cele mai importante și așteptate evenimente ale tenisului de masă din Dumbrăvița se…
Joi, în jurul orei 10.30, ISU Timiș a fost anunțat despre producerea unui accident rutier…
Pentru că așa se întâmplă în țara în care neprofesionalismul este ridicat la rang de…
Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara anunță că sunt aproape de final lucrările de amenajare…
Controale le desfășurate de Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Timiș la balastierele din…
Numele fostului preşedinte al PNL Dumbrăviţa, Cristian Rusu, se regăseşte pe lista firmelor/persoanelor care au…