Scandal între rromi în plină stradă! Un convoi de maşini de lux a blocat complet circulaţia pe bulevardul Take Ionescu, după ce nuntaşii s-au luat la pumni în stradă. Incidentul s-a petrecut chiar lângă sediul Poliţiei Timiş.
Nu se ştie încă din ce motiv, câţiva rromi care mergeau la o nuntă au oprit brusc automobilele de lux pe care le conduceau şi au început să se înjure. Cearta a degenerat rapid într-o bătaie în toată regula. Lunetele unor maşini au fost sparte. Întregul incident a fost observat de un echipaj al Poliţiei Locale, care tocmai patrula în zonă. Agenţii au intervenit imediat, însă maşinile de lux au demarat în trombă. Echipajul de Poliţie Locală a plecat în urmărirea uneia dintre maşini. Automobilul a fost interceptat într-un final pe strada Lorena. Agenţii de la Poliţia Locală i-au luat la întrebări pe participanţii la scandal şi au chemat un echipaj de la Secţia 1 Poliţie, care a preluat cazul. Oamenii legii verifică acum condiţiile în care s-a produs totul şi îi audiază pe cei implicaţi. Poliţiştii vor stabili de la ce a pornit scandalul şi cine va trebui să plătească pentru clee două maşini avariate în urma altercaţiei.
Societatea de Transport Public Timișoara anunță că, începând cu data de 30 martie 2026, în…
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită companiile timișene să participe la o misiune…
Interesul ridicat manifestat de public ține expoziția „Fragilitatea Eternului. De la Pompei la Grand Tour…
Consilierii județeni au aprobat documentația tehnică în vederea realizării unui nou drum care să ofere…
Primăria Timișoara caută noi modalități pentru a reduce numărul câinilor care rămân în adăpost și…
Unul dintre cele mai importante și așteptate evenimente ale tenisului de masă din Dumbrăvița se…