Marea comasare. Nici macar distractia nu ne-o mai lasa

Când eram mic copil şoim al patriei şi pionier de nădejde, de mă duceau părinţii în vacanţă la Eforie Nord în loc de Miami Beach, nu mă grăbeam la prietenii de pe stradă să arăt cât sunt de dezamăgit de alegerea alor mei, ci explicam că aşa e de fapt mai bine, că oricum nu e o mare afacere să faci baie în Florida printre crocodili şi rechini feroce, când este atât de sănătos să te tăvăleşti prin nămol, ca porcul, la Techirghiol. Aşa şi Crin Antonescu, co-preşedinte al USL, care între două gânduri negre şi unul gri, provocate de maleficul preşedinte Traian Băsescu, a apucat să spună că ideea comasării alegerilor pentru la anul n-ar fi o problemă pentru construcţia sa politică. Eu în locul dumnealui, dar mai ales în locul dlui Ponta, ipotetic premier după scrutinul comasat din 2012, mi-aş face probleme. Mari probleme. Numai că niciun politician care ţine la imaginea sa de patriot nu poate explica la popor că ideea PDL nu e bună, de vreme ce aduce statului ceva bani economie la buget, dar mai ales eliminarea unor paşi morţi în buna datină românească de bătut pasul pe loc, ba chiar înapoi, în anii de populism electoral. Istoric fiind şi cu siguranţă mare consumator de democraţie, evident că preşedintele liberal Crin Antonescu ar putea explica cui are cu ce să priceapă că exerciţiul democratic în sine, prestat de două sau trei ori la patru-cinci ani, nu poate dăuna atât de grav sănătăţii ficatului precum hectolitrii de alcool ce se vor bea la chermezele electorale. Şi că una e să mi-l doresc pe domnul Dorin din Deta primar ales pe listele PDL, pentru că e gospodar de profesie, iar alta e să-mi fie băgat pe gât vreun deputat cu fanclub, precum creveţii, pe vremuri, la pachetul cu portocale şi banane.

Privind ca nişte idealişti sadea întreaga poveste, propunerea PDL nu poate fi rea, mai ales dacă am adopta-o ca soluţie de criză venită odată cu organizarea unui mare şantier de reconstrucţie şi largă uniune naţională, ca românul să nu se oprească din cele 12 ore de muncă pe zi pentru a da cu ştampila în buletinul de vot de câte ori i se scoală Constituţiei. Dar dacă o priveşti prin ochi temători ai unui lider de opoziţie, nu se poate să nu te-apuce frisoanele ştiind că acea reconstructie „platonică” a României se produce, dar se produce numai în localităţile cu primar PDL, cu fonduri bine ţintite de la bugetul central, cu săli de sport şi patinoare unde numai babele n-au plecat la muncă în Spania să-şi cumpere patine de firmă. O logică de fier ar spune că e bine, totuşi, că se lucrează, fiindcă exista şi varianta experimentată în alte mandate să se consume banul şi fără să se facă nimic. Sau să nu se facă nimic din simplul motiv că unde primar PDL nu e, nimic nu e, vorba aia. Nici investiţii, nici Elena Udrea la foarfecă, nici Emil Boc la panglică, doar nişte primari USL tot mai neputincioşi în faţa unor alegători cu pretenţii deja mai mari decât o banală găleată cu zahăr, făină şi ulei.