La Galeria Jecza are loc, sâmbătă, de la ora 19, vernisajul expoziţiei de pictură „Nobody”, a lui Roman Tolici. Curator este Oana Tănase, de la Muzeul Naţional de Artă Contemporană. Cu acest prilej se va lansa catalogul expoziţiei, editat de Galeria Jecza.
„Informat, conştient şi matur, Roman Tolici mărturiseşte: «Ne sunt expuse constant reportaje, sondaje şi concluzii ale unor statistici, pentru exemplificare ne sunt prezentate mase amorfe de oameni aflaţi pe stradă, în care uneori ne putem regăsi cu surpriză. Asta pentru că suntem supravegheaţi continuu, cu permisiunea noastră tacită. Astea sunt furnicile care trebuie studiate, traseul lor trebuie dictat. Identitatea, atitudinea, comportamentul, opţiunea lor – toate acestea trebuie măsurate, ajustate, modelate. Odată cu seria Nobody am înregistrat şi transcris statistici imagistice personale, supuse rigorilor şi motivaţiilor de ordin personal, încercând definirea graniţei în ecuaţia eu – ceilalţi». Procedeul de lucru este similar celorlalte serii de lucrări ale artistului – Park sau Action. Undeva în subsolul demersului regăsim aceeaşi pulsiune a vânătorii citadine. Pe stradă, din mers, fotografia captează frontal imagini, opreşte oameni în loc, imprimă stări”, explică Oana Tănase, curatorul expoziţiei. Expoziţia poate fi vizitată în perioada 25 septembrie – 26 octombrie, prin programare telefonică la numerele 0722666445 şi 0744774724.
Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…
Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) transmite că, începând de luni, 16 martie, vor interveni…
SCM Politehnica era favorită certă în fața unei echipe ce avea o singură victorie în…
Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, organizează evenimentul…
Organizația My Banat reia seria evenimentelor de cultură gastronomică locală Banat Brunch. Acestea vă oferă…
Guvernul Bolojan a revenit de la decizia de desființare a reducerilor de impozite aplicate persoanelor…