Categories: SocialUltima ora

Incep „dezertarile” din loturile Moravita

Cinci inculpaţi din „dosarul Moraviţa 1” şi-au recunoscut vina, miercuri, în timpul procesului, ca să scape cu o pedepsă mai uşoară. În acest dosar sunt judecate, în total, 69 de persoane.

Poliţiştii de frontieră Răzvan Mitroi şi Dănuţ Antoni, vameşii Lucian Mitroi şi Gheorghe Verdeţ, respectiv contrabandistul sârb Sinişa Petkovici, zis „Kane”, au plecat, miercuri, „vinovat”. Avocaţii lor au cerut să li se aplice procedura prin care, dacă îşi recunosc vina, inculpaţii beneficiată de o reducere de o treime a pedepsei. Gheorghe Verdeţ l-a acuzat, în timpul anchetei, pe Aurel Mătiuţ, fostul şef al Direcţiei Regionale Vamale Timişoara, de faptul că se afla în vârful piramidei locale a şpăgilor de la graniţa de vest.
Magistraţii Curţii de Apel au respins, miercuri, cererea de conectare a celor două dosare, „Moraviţa 1” şi „Moraviţa 2”, cerere formulată de unul dintre avocaţii din al doilea lot. Judecătorul a justificat decizia spunând spus că ar fi prea mulţi inculpaţi, 110. A fost fixat şi un termen separat la care vor fi audiaţi cei cinci inculpaţi care şi-au recunoscut faptele. Curtea de Apel Timişoara, de asemenea, termenele pentru dosarul „Moraviţa 1” – 18 octombrie, respectiv „Moraviţa 2” – 12 octombrie.

Share
Published by
Alecsandra Stanici

Recent Posts

Viceprimarii Paula Romocean şi Ruben Laţcău, întâlnire cu locuitorii din Traian înaintea începerii lucrărilor din zonă

Locuitorii din zona Traian sunt invitaţi luni, la Clopotul Libertății din piaţă, la discuţii privind…

11 ore ago

Începând de mâine, restricții de circulație rutieră în mai multe zone al Timişoarei

Comisia de circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a avizat instituirea de restricții de circulație…

12 ore ago

Percheziţii la clanul Cârpaci din Timişoara, la solicitarea Procuraturii din Munchen. Acuzaţii de constituire a unui grup infracțional organizat și trafic de persoane

Procurorii DIICOT împreună cu poliţiştii de la BCCO au efectuta o percheziţie într-un imobil din…

13 ore ago

Poli merge la Pecica fără câțiva titulari, șansă pentru jucătorii din lot să demonstreze că merită să joace în alb-violet

Politehnica Timișoara dispută vineri cel de-al doilea joc oficial în deplasare din 2026. Alb-violeții, care…

13 ore ago

Lugoj și Sânnicolau Mare, orașe pilot într-un proiect european pentru planificare urbană și energetică derulat prin intermediul CJ Timiș

Consiliul Județean Timiș a participat la un proiect european dedicat tranziției către energie curată, în…

14 ore ago

Siguranța alimentelor și sănătatea publică în era digitalizării, dezbătute la CCIAT

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în parteneriat cu Direcția Sanitară Veterinară și pentru…

14 ore ago