Echipa antrenată de Nedeljko Vuckovic joacă sâmbătă primul meci oficial din noul sezon. Politehnica va întâlni CSM Ploieşti, echipă care a lipsit câţiva ani de pe prima scenă a handbalului.
După două cantonamente şi numeroase partide de verificare, handbaliştii timişoreni se pregătesc de actuala ediţie a Ligii Naţionale, ce a debutat săptămâna aceasta. Cu trei transferuri efectuate în această vară, Milan Djuricin, Mihai Timofte şi Andrei Lela, alb-violeţii speră la un an mult mai bun decât precedentul. Tehnicianul Nedeljko Vuckovic a stabilit obiectivul pentru acest început: nici o înfrângere în primele trei runde. „Dacă vom câştiga acasă cu Ploieştiul în prima etapă şi cu Clujul în a treia şi dacă nu vom pierde la Târgu-Jiu, cred că vom fi una dintre surprizele campionatului. Cred că putem realiza cel puţin cinci puncte, pentru că băieţii au arătat motivare şi un joc bun de apărare”, a afirmat antrenorul sârb. Meciul Politehnica Timişoara – CSM Ploieşti se joacă sâmbătă, în sala „Constantin Jude”, de la ora 17,30.
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara vă invită, în cadrul programului acțiuni…
Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, în data de 24…
Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu…
Fostul viceprimar al Timișoarei, plecat șef la București între timp, a vizitat șantierul stadionului LEGO…
Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…
Sâmbăta aceasta, pe 28 martie, Ghiroda va fi gazda Festivalului - Concurs „Lada cu Zestre”,…