Primaria cauta 20 de milioane de lei pentru caldura

Cinci milioane de euro. Municipalitatea trebuie să scoată din piatră seacă aceşti bani, dacă vrea ca facturile la încălzire să nu capete valori ameţitoare în această iarnă. Guvernul a decis să elimine complet subvenţiile pe care le acorda pentru căldură.

Timişorenii plătesc, în acest moment, 252 lei pe gigacalorie, la un preţ de producţie de 325 lei. Diferenţa era reprezentată de subvenţia de la guvern şi de la municipalitate. Edilii au făcut calcule şi au ajuns la concluzia că, după eliminarea banilor de la executiv, au nevoie de circa 20 de milioane de lei, pentru ca preţul facturilor să nu explodeze în această iarnă. Viceprimarul Sorin Grindeanu spune că o decizie în acest sens aparţine consiliului local şi este foarte greu de luat, pentru că banii nu pot proveni decât de la alte domenii, cum ar fi reparaţiile la şcoli sau drumuri. „Eu cred că s-a ajuns la limita de sus a suportabilităţii. Timişorenii nu-şi pot permite, în acest moment, să plătească facturi mai mari la încălzire”, a declarat Grindeanu. Nici mărirea plafonului de venituri până la care se pot acorda ajutoare de încălzire nu-i ajută prea mult pe timişoreni, în condiţiile în care municipalitatea oferă deja astfel de stimulente familiilor cu venituri de până la 785 lei pe membru.
Reprezentanţii Colterm spun că, în cel mai rău caz, factura va creşte cu 10-15%.
„Chiar dacă subvenţia guvernului dispare, primăria şi-a asumat să nu mărească preţul gigacaloriei, care oricum e mare faţă de alte oraşe. Chiar dacă primăria nu va suporta întreaga diferenţă de preţ, facturile la încălzire nu pot fi mai mari decât cu 10-15% faţă de anul trecut”, afirmă Ion Piţurcă, director tehnic la Colterm. Unicul furnizor de energie termică în sistem centralizat din Timişoara a încălzit, anul trecut, peste 85.000 de locuinţe. În 2011, mai mult de 3.200 de proprietari au făcut deja cereri pentru a fi debranşaţi de la reţea. Săptămâna trecută, Colterm a primit de la guvern un milion de lei, în condiţiile în care executivul avea datorii de 18 milioane către companie. Suma reprezintă subvenţii neachitate din anii trecuţi.

Share
Published by
Alecsandra Stanici

Recent Posts

Cum i s-a urcat PSD-ului democrația la cap

Pe vremea crâncenului dar și obositului PSD, la final de trimandat Ion Iliescu, social-democrații au…

O oră ago

Primăria Moşniţa Nouă scoate la vânzare prin licitaţie mai multe parcele de teren aflate într-o zonă în continuă dezvoltare

Primăria Moșnița Nouă anunță organizarea licitației publice deschise pentru vânzarea a 22 de terenuri situate…

O oră ago

Activity Foundation – locul unde educația, inițiativa și cooperarea construiesc comunități durabile

Există organizații care se limitează la implementarea unor proiecte punctuale și organizații care reușesc să…

2 ore ago

Victorie italienească într-un meci cu fotbal puțin! Poli bate în jocul derby de la Ghiroda

  A fost mai multă agitație în tribune, pe lângă garduri și pe bănci, decât…

16 ore ago

La Timișoara, în Piața Operei, e sărbătorită Ziua Protecției Civile/FOTO

Centrul Timișoarei găzduiește sâmbătă un eveniment dedicat Zilei Protecției Civile. Voluntarii de la SALVO prezintă…

18 ore ago

Obținerea serviciilor în cadrul magazinelor E.ON Energie România se face doar cu programare

Accesul în toate magazinele E.ON Energie România se face în baza unei programări prealabile, pentru…

19 ore ago