Categories: InvatamantSănătate

Rezidentiat cu subiecte diferite, in sase centre

Ministerul Sănătăţii a stabilit condiţiile în care se va desfăşura concursul de intrare în rezidenţiat, care va fi organizat în 20 noiembrie. Acesta va avea loc în Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Tg. Mureş şi Timişoara. Subiectele vor fi diferite de la o universitate la alta.

Una dintre noutăţile acestui an este că examenul se va desfăşura descentralizat, în centrele universitare din Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Tg. Mureş şi Timişoara. Potrivit ministerului, absolvenţii universităţilor de medicină şi farmacie vor concura pe 2.998 de locuri şi 812 de posturi. Sunt 2.600 de locuri pentru medicină, 290 pentru medicină dentară şi 108 pentru farmacie. „Prin descentralizarea rezidenţiatului urmărim eficientizarea pregătirii în concurs. În premieră, subiectele de examen vor fi proprii pentru fiecare niversitate, dar bazate pe o tematică comună şi respectând o metodologie unică, în conformitate cu legislaţia în vigoare”, a declarat Ritli Ladislau, ministrul Sănătăţii. Ministerul Sănătăţii va pune accent pe pregătirea medicilor în specialităţile deficitare, posturile scoase la concurs fiind, în principal, pentru medicina de urgenţă, ATI, neonatologie, oncologie, farmacie clinică, specialităţi unde nu există în prezent o acoperire suficientă cu personal calificat. Înscrierile pentru rezidenţiat se vor face până în 7 octombrie, la direcţiile de sănătate publică sau la ministerele cu reţea proprie, după caz. Concursul se va desfăşura sub formă de test-grilă cu 200 de întrebări, pe o durată de patru ore. „Ocuparea locurilor în specialitate se face în ordinea punctajului de promovare obţinut, pe fiecare centru universitar, în limita locurilor publicate pentru fiecare domeniu în centrul respectiv, alcătuindu-se o singură clasificare pentru fiecare domeniu”, precizează MS. Posturile scoase la concurs pentru care nu au fost candidaţi înscrişi sau posturile pentru care candidaţii nu au obţinut punctajul minim de promovare nu vor putea fi alese de alţi candidaţi.

Share
Published by
Vlad Stoian
Tags: examen

Recent Posts

Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea au ajuns la un stadiu fizic de 56 de procente/VIDEO

Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…

10 ore ago

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

12 ore ago

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

14 ore ago

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

17 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

17 ore ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

18 ore ago