Lupta internă din PD-L a distrus Banatul. Este convingerea lui Titu Bojin, preşedintelele PSD Timiş. Fostul şef al Apelor Banat crede că pomenile şi promisiunile electorale nu vor mai avea priză în vestul ţării. “Banatul a rămas total descoperit în domeniul invetsiţiilor şi a atragerii de fonduri.
Am avut o serie de miniştrii, de secretrai de şi de şefuleţi. Niciunul nu a adus proiecte care să le facă cinste pe care i-am avut nu au adus proiecte care le fac cinste. Când Ostaficiuc a mers de partea pierzătoare din PD-L am crezut că pierd doar ei, dar am pierdut cu toţii. Fondurile în Timiş nu mai vin nici către primăriile pedeliste, ce să mai zic de ale noastre”, a spus Bojin. Liderul social-democrat le dă un sfat de bun simţ lui Boc şi minilştrilor care îi vor face escortă, vineri la Timişoara. “Ar trebui cu toţii să-şi ceară scuze de la bănăţeni pentru că nu au făcut nimic. Am fost lăsaţi în urmă şi am avut doar de pierdut. Nu mai au ce promite. Nu va mai merge cu pomeni electorale. Cel puţin în Timiş lumea s-a convins de faţa PD-L”, mai spune Bojin.
Un polițist de 38 de ani din Timiș s-a sinucis astăzi în apropierea cimitirului din…
Primăria Timișoara a semnat contractul de finanțare europeană pentru Magistrala Verde. Investiția va transforma total…
Campionatul primului eșalon de handbal masculin se reia după pauza internațională care ne-a adus o…
Societatea Colterm anunță că în ordonanța de guvern referitoare la închiderea centralelor termice pe cărbuni,…
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră Române a aprobat, la inițiativa Consiliului Județean Timiș, și…
În acest weekend se pune în joc primul trofeu din rugby-ul românesc intern la nivel…